x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: Peste 20 de persoane rănite după ce două trenuri de metrou s-au ciocnit la Duisburg

Germania: Peste 20 de persoane rănite după ce două trenuri de metrou s-au ciocnit la Duisburg

03 Apr 2018   •   18:42
Germania: Peste 20 de persoane rănite după ce două trenuri de metrou s-au ciocnit la Duisburg

Mai mult de 20 de persoane au suferit răni în urma coliziunii produse marţi între două trenuri de metrou în oraşul Duisburg, din vestul Germaniei, a comunicat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, citat de dpa. 

Unul din trenuri a intrat în cealaltă garnitură într-un tunel, a precizat purtătorul de cuvânt. 

Brigada de pompieri a declarat pentru agenţia dpa că nicio persoană nu a fost rănită grav. 

Accidentul de la Dusiburg a avut loc după ce două tramvaie s-au ciocnit recent la Koln, zeci de persoane fiind rănite. Ancheta în acest caz a scos la iveală că unul dintre vatmani era sub influenţa alcoolului în momentul coliziunii.AGERPRES

×
Subiecte în articol: duisburg metrou accident