x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania, primul pas spre interzicerea maşinilor diesel

Germania, primul pas spre interzicerea maşinilor diesel

27 Feb 2018   •   18:27
Germania, primul pas spre interzicerea maşinilor diesel

Oraşele din Germania vor putea să interzică maşinile diesel în unele zone, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, scrie BBC.

Curtea Federală Administrativă din Leipzig a hotărât că Stuttgart şi Dusseldorf ar putea interzice în mod legal maşinile diesel mai vechi şi poluante în zonele cele mai afectate de poluare.

Analiştii au declarat că decizia ar putea conduce la acţiuni similare în întreaga Europă.

Guvernul, care se opune deciziei, a afirmat că acţiunile pot fi încă evitate.

Grupul de mediu DUH a adus cazul în atenţia Curţii, după ce aproximativ 70 de oraşe germane au depăşit anul trecut limitele impuse de Uniunea Euopeană privind oxizii de azot.

Emisiile diesel care conţin oxizi de azot pot cauza probleme respiratorii.

 

×