x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gest îngrijorător făcut de Vladimir Putin

Gest îngrijorător făcut de Vladimir Putin

15 Dec 2015   •   17:19
Gest îngrijorător făcut de Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi legea ce prevede că Rusia are dreptul să nu aplice deciziile instanţelor internaţionale, în primul rând ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), dacă ele contravin Constituţiei ţării, informează agenţia de presă TASS.

Legea în cauză, aprobată de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) la 2 decembrie şi de Consiliul Federaţiei (camera superioară) la 9 decembrie, plasează autoritatea Curţii Constituţionale ruse deasupra celei a CEDO, organismul judiciar al Consiliului Europei, organizaţie paneuropeană din care Rusia face parte din anul 1996. În consecinţă, Curtea Constituţională va decide de aici înainte care din deciziile CEDO pot fi aplicate şi care nu.

'Constituţia Federaţiei Ruse este forţa juridică supremă şi ea are astfel prioritate absolută', a subliniat preşedintele Comisiei din Dumă privind legislaţia constituţională, Vladimir Plighin, unul din autorii iniţiativei legislative.

Potrivit legii semnate marţi de preşedintele Putin, Rusia nu ar mai fi obligată să aplice sentinţele CEDO, între care şi cea prin care Moscova ar trebui să plătească 1,9 miliarde de euro foştilor acţionari ai Iukos, companie petrolieră a oligarhului şi opozantului faţă de Kremlin Mihail Hodorkovski, desfiinţată pentru fraudă fiscală în 2004.

'Această lege are scopul să permită guvernului să-şi apere drepturile, în cazul în care decizia unei organizaţii internaţionale contravine intereselor naţionale', declara la începutul lunii decembrie pentru AFP deputatul Viaceslav Lisakov, din partidul aflat la putere Rusia Unită.

În schimb, parlamentarul rus Dmitri Gudkov, care a votat împotriva legii, a criticat textul, amintind faptul că Rusia a semnat în 1996 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 'În Europa, deputaţii se gândesc la cel mai bun mod de a aplica dreptul internaţional, iar aici ne gândim la cum să-l ocolim', a afirmat Gudkov.

CEDO a condamnat recent Rusia pentru sistemul său de interceptare generalizată a comunicaţiilor de telefonie mobilă, un sistem care, în opinia instanţei internaţionale, riscă 'să distrugă democraţia'.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin drepturile omului cedo