x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Goana după voturi: politicienii italieni îşi fac campanie în română

Goana după voturi: politicienii italieni îşi fac campanie în română

de Carmen Plesa    |    19 Ian 2011   •   14:20

La Riano, localitate din nordul Romei, în care locuiesc legal 1.400 de români, adică aproximativ 15% din totalul populaţiei, mai multe formaţiuni politice au decis să-şi lanseze campania electorală şi în limba română. Dacă s-ar prezenta la vot, comunitatea de români din zonă ar avea un cuvânt greu de spus la alegerile pentru un nou consiliu comunal, care vor avea loc în luna mai. Aşa că formaţiunile Italia dei Valori (IdV), Sinistra Ecologia e Liberta şi Federaţia stângii au decis să se adreseze locuitorilor din Riano în două limbi: italiană şi română.

"Fără o informare corectă nu pot exista informare, integrare şi dialog. La Riano, unde cetăţenii români sunt circa 15% din populaţie, ca şi în alte localităţi din Lazio şi Italia, introducerea unei metode clare şi eficace de dialog cu cetăţenii străini care locuiesc aici în număr mare e o condiţie esenţială pentru orice intervenţie de lungă durată, precum şi un semn de civilizaţie", au arătat într-un comunicat comun cele trei formaţiuni.

"Experimentul-pilot al campaniei noastre electorale, care în curând se va extinde pentru alte trei comunităţi prezente în zonă (la Riano locuiesc şi mulţi polonezi, ucraineni şi latino-americani), poate fi un semnal pentru politica la nivel naţional, care poate lua acest exemplu pe care să-l extindă în toată Peninsula."

×