x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Google sărbătoreşte 13 ani de la înfiinţare

Google sărbătoreşte 13 ani de la înfiinţare

27 Sep 2011   •   08:31
Google sărbătoreşte 13 ani de la înfiinţare

Motorul de cautare Google sarbatoreste 13 ani de la infiintare, cu un logo special: un tort cu 13 lumanari asezat pe o masa, iar literele care compun cuvantul "Google" au deasupra lor cate un coif colorat. Pachete cu cadouri si baloane colorate intregesc aceasta ambianta festiva.

In 1998, doi studenti de la Universitatea Stanford (SUA), Larry Page si Sergey Brin, au decis sa lucreze impreuna pentru a infiinta o societate care sa schimbe pentru totdeauna fata internetului.

Google are sediul central in Silicon Valley si birouri in America de Nord si de Sud, Europa si Asia.

Alegerea zilei de 27 septembrie ca data aniversara pentru Google pare mai degraba o comoditate, nefiind data reala la care compania a fost infiintata. Google a sarbatorit pe 7 septembrie (data la care societatea a fost infiintata) aniversarea sa, pana in anul 2005, scrie mediafax. In 2005, Google a decis sa schimbe data aniversara pentru 27 septembrie, pentru a o face sa coincida cu data la care s-a anuntat un numar record de pagini pe care acest motor de cautare il are indexat.

In timp ce Google intra in anii sai de adolescenta, in ceea ce priveste termenii economici, compania este bine ancorata pe piata, fiind lider in sectorul motoarelor de cautare, insumand peste 90% din totalul cautarilor efectuate pe internet, potrivit mai multor cabinete statistice din Europa.

Navigatorul sau Web Chrome avea 22% din piata mondiala in luna iulie, Microsoft Internet Explorer avea 42,5%, iar Mozilla Firefox detinea 28%. Google Android OS este si el pe cale sa devina actorul dominant pe piata telefoanelor inteligente.

Veniturile Google au crescut cu 32% in trimestrul al doilea al lui 2011, la peste noua miliarde de dolari, iar profitul net a urcat cu 35%, la 2,5 miliarde de dolari, depasind si cele mai optimiste estimari de pe Wall Street.

Google isi modifica logoul frecvent pentru a omagia mari personalitati din intreaga lume sau pentru a marca diferite evenimente culturale, sportive sau politice.

×
Subiecte în articol: google internet google aniversare 13 ani