x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gordon Brown: Regatul Unit "se îndreaptă ca un somnambul către uitare"

Gordon Brown: Regatul Unit "se îndreaptă ca un somnambul către uitare"

11 Aug 2019   •   21:00
Gordon Brown: Regatul Unit "se îndreaptă ca un somnambul către uitare"

Fostul premier britanic Gordon Brown a declarat că Regatul Unit, care în trecut a fost admirat în întreaga lume pentru toleranţa şi deschiderea sa spre exterior, prezintă în prezent o altă faţă, cea a divizării, intoleranţei şi a obsesiei faţă de propriile trăiri interioare, informează duminică agenţia Press Association.

Într-un editorial publicat de The Observer, Brown a scris că, la nici trei săptămâni de la venirea la putere ca premier a lui Boris Johnson, "naţionalismul englez este în ascensiune, Partidul Conservator şi Unionist s-a reîncarnat în Partid Conservator şi al Brexitului, iar de unionism pare să nu mai rămână nici urmă".

El a adăugat că Regatul Unit a sacrificat bunul simţ pentru a urmări o abandonare dogmatică a propriilor sale interese.

Brown, care a fost premier între 2007 şi 2010, a mai spus că naţionalismul dezmembrează Regatul Unit, împingându-l către "o calamitate economică fără precedent, precipitată de o ieşire fără acord din Uniunea Europeană".

Fostul premier laburist mai scrie că vizitele recente ale lui Johnson în diverse zone din Regatul Unit nu au contribuit cu nimic la schimbarea impresiei potrivit căreia, sub conducerea lui, statul multinaţional cel mai de succes din lume "este lipsit de un scop unificator suficient de puternic pentru a-l menţine unit şi pentru a ţine deoparte cele patru naţionalisme - scoţian, irlandez, englez, dar şi naţionalismul galez, în ascensiune".

Brown, care este scoţian, a acuzat Partidul Naţional Scoţian (SNP, proindependenţă) că promovează un naţionalism scoţian despre care susţine că este progresist şi proeuropean, ignorând totodată ceea ce Brown numeşte riscul pierderii a sute de mii de locuri de muncă în cazul în care Scoţia iese din Regatul Unit.

Politicianul britanic încheie prin a spune că idealurile caracterului britanic incluziv şi deschis către exterior "nu vor putea supravieţui divizării şi haosului unui Brexit fără acord". Pentru a preveni ascensiunea naţionalismului disfuncţional, "primul pas este stoparea din faşă a unui Brexit fără acord", a mai apreciat fostul premier britanic. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gordon brown