x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grav incident naval în Marea Neagră

Grav incident naval în Marea Neagră

25 Noi 2018   •   17:37
Grav incident naval în Marea Neagră

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc că au încălcat duminică legile maritime internaţionale, după ce gărzile de frontieră ruse au încercat fără succes să oprească două nave de luptă ucrainene să navigheze în jurul Crimeii în drumul spre un port ucrainean.
Incidentul din Marea Neagră reflectă tensiunile crescânde dintre Moscova şi Kiev în ceea ce priveşte Marea Azov, în care ambele ţări au drept de navigare, notează sursa citată.
Marina ucraineană a informat sâmbătă că a trimis două mici nave de luptă şi un remorcher din portul Odesa către Mariupol, călătorie care presupune ca navele să treacă din Marea Neagră prin Strâmtoarea Kerch în Marea Azov. Potrivit Marinei ucrainene, navele gărzilor de coastă ruse au încercat să oprească mica flotilă intrând cu putere în remorcher, căruia i-a provocat daune minore. Incidentul a fost calificat de partea ucraineană drept o dovadă că Rusia acţionează agresiv şi ilegal.
Agenţiile de presă ruse au relatat că serviciul de securitate al Rusiei, FSB, a acuzat Ucraina că nu a informat în avans despre intenţia de a naviga în respectiva zonă, lucru dezminţit de Kiev, şi a adăugat că navele ucrainene făceau manevre periculoase cu scopul de a spori tensiunile. 

Sursa: Agerpres 

×
Subiecte în articol: marea neagră Rusia ucraina