x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia: Aleşii, taxaţi în stradă de alegătorii disperaţi.

Grecia: Aleşii, taxaţi în stradă de alegătorii disperaţi.

de Anca Aldea    |    15 Iun 2011   •   21:00
Grecia: Aleşii, taxaţi în stradă de alegătorii disperaţi.

La cinci zile dupa ce Guvernul grec a dat unda verde depunerii, in Le­gislativ, a planului bugetar pentru perioada 2012-2015, care cuprinde noi masuri de austeritate si o serie de privatizari, principalele doua confederatii sindicale din Grecia (cel mai mare sindicat al angajatilor din sectorul public, ADEDY, si cel mai mare sindicat din sectorul privat, GSEE) au scos oamenii in strada pentru a protesta impotriva acestor decizii. Manifestantii au fost atat de motivati in actiunea lor, incat fortele de ordine din Atena au fost nevoite sa recurga la gaze lacrimogene pentru a-i indeparta ieri pe protestari de gardurile Parlamentului, unde avea loc o dezbatere pe tema noului plan de economii si reduceri, transmite agentia spaniola de stiri EFE, citata de Agerpres. Fortele de ordine au intervenit in momentul in care automobilul in care se deplasa premierul Giorgios Papandreou a fost atacat cu pietre, oua si iaurt de un grup de manifestanti, care reusise sa rupa cordonul de securitate.

Masurile de austeritate care prevad, intre altele, noi cresteri de impozite, reducerea masei salariale a functionarilor si o parte din alocatiile sociale, precum si accelerarea privatizarilor au fost "dictate" de Uniunea Europeana si de Fondul Monetar International si aprobate dupa dezbateri indelungate in randurile factorilor decizionali din cadul Partidului Socialist din Grecia.

"Ne asumam responsabilitatile fata de popor si de tara, vom conti­nua pe acelasi drum si vom lua masurile necesare pentru a scoate tara din criza", a declarat ieri Giorgos Papandreou inaintea unei intrevederi pe care a avut-o cu presedintele grec, Carolos Papoulias. Premierul, care vrea sa obtina 78 de miliarde de euro din reduceri de costuri si vanzari de active de stat, a facut apel la concetatenii sai sa inteleaga ca este nevoie de unitate si efort national pentru ca suntem intr-un moment istoric crucial si trebuie sa luam decizii cruciale".

Protestul sindicalistilor s-a de­clan­sat pe fundalul unor speculatii apa­rute in ultimele zile in presa din Gre­cia, potrivit carora ar putea avea loc alegeri anticipate sau o remaniere pentru constituirea unui guvern de uniu­ne nationala, aminteste Agerpres. Toate activitatile din porturi, ban­ci, spitale si companii au fost opri­te ieri in intreaga tara. Sindicatele le-au cerut oamenilor sa declanseze o gre­va generala in urmatoarele 24 de ore, paralizand intreaga infrastructura.

Romania, afectata deja de criza din Grecia
Consecintele crizei din Grecia au inceput deja sa se resimta in Ro­mania si Bulgaria, se arata intr-un raport al Bancii Nomura (Japonia), redat partial pe blogul Financial Times si citat de Mediafax. Nomura face mai multe scenarii posibile pentru Romania. Cel mai putin ne­gativ scenariu e reducerea severa a creditarii acordate de subsidiarele din Romania si Bulgaria ale ban­ci­lor elene, ca urmare a cerintelor tot mai mari de finantare din partea bancilor-mama – este un scenariu "anticrestere" pentru ambele tari. Bancile elene ar putea fi nevoite sa se consolideze probabil intr-o combinatie de tipul "banca buna/ban­ca rea" pentru a grupa activele neperformante intr-un holding special, de aici rezultand vanzari de active in Bulgaria si Romania. Un alt scenariu ar fi ca bancile elene sa re­traga sprijinul pentru subsidiare, acestea urmand sa intre in inc­a­pa­ci­tate de plata, caz in care BERD si guvernele din Romania si Bulgaria ar fi nevoite sa intervina si sa na­tio­nalizeze companiile sau sa le consolideze in Romaia pentru a ab­sor­bi opera­tiunile. Cel mai pesimist scenariu consta in intrarea in incapacitate de plata a bancilor elene, situatie in care Guvernul elen nu va fi interesat sa sprijine subsidiarele din Romania si Bulgaria. (Mediafax)

×
Subiecte în articol: criza grecia