x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia ar putea intra în incapacitate de plăţi de luna viitoare! Europa deja se obişnuieşte cu ideea de ieşire a Atenei din zona euro, inventând termenul de "Grexit”

Grecia ar putea intra în incapacitate de plăţi de luna viitoare! Europa deja se obişnuieşte cu ideea de ieşire a Atenei din zona euro, inventând termenul de "Grexit”

de Marina Constantinoiu    |    14 Mai 2012   •   17:24
Grecia ar putea intra în incapacitate de plăţi de luna viitoare! Europa deja se obişnuieşte cu ideea de ieşire a Atenei din zona euro, inventând termenul de "Grexit”

Premierul elen, Lucas Papadimos, a avertizat Presedintia elena ca statul ar putea intra in incetare de plati la inceputul lunii viitoare, mai devreme decat se credea, potrivit Rador. Seful Guvernului i-a trimis o scrisoare presedintelui tarii, Carolos Papoulias, afirmand ca rezervele financiare ale Greciei, deja foarte reduse, se vor epuiza complet daca incertitudinea politica continua, potrivit cotidianului The Guardian.

Impasul politic din ultimele cateva saptamani a redus drastic capacitatea mecanismului de colectare a taxelor, iar veniturile au coborat accelerat de la 40 de milioane de euro pe zi la mai putin de 25 de milioane de euro. Creditorii institutionali ai Greciei, Uniunea Europeana, Fondul Monetar International (FMI) si Banca Centrala Europeana (BCE) au transmis foarte clar ca Atena nu va mai primi ajutor financiar pana la formarea unui Guvern care sa fie angajat fata de politica de austeritate si programul de reforme structurale.

Posibilitatea iesirii Greciei din zona euro nu mai este subiect de fantezie. Dupa ce 70% din electoratul grec a acordat votul unor partide care resping conditiile fondului de salvare, multi analisti, investitori si lideri politici considera acest lucru foarte posibil.

Publicatia financiara Financial Times ofera o analiza in detaliu asupra situatiei din Grecia si asupra consecintelor iesirii acestei tari din zona euro, incercand sa gaseasca un raspuns la cele mai fierbinti intrebari de pe buzele investitorilor, analistilor si politicienilor.

Nici in Germania lucrurile nu se vad altfel. "Akropolis Adieu' nu este doar titlul unei melodii interpretate de frantuzoaica Mireille Mathieu, ci si coperta prestigiosului saptamanal german Der Spiegel, ilustrata cu un templu grec darapanat si ramasitele unei monede de un euro.

Tabu-ul iesirii Greciei din zona euro a picat in Germania, cam ca peste tot in Europa, unde mai toata lumea someaza Grecia sa aplice masurile de austeritate, in ciuda nemultumirii oamenilor si a haosului politic in care a cazut tara de la 6 mai incoace, comenteaza France Presse.

Pentru liderii germani, ca si pentru cei ai Uniunii Europene si chiar pentru BCE, cea mai ferventa avocata a zonei euro pastrate in frontierele actuale, scenariul nu ar mai constitui cataclismul evocat acum cateva luni. Seful Bancii Centrale belgiene, Luc Coene, a evocat posibilitatea unui divort cu intelegerea partilor, potrivit Financial Times, care pomeneste, in context, despre un nou termen in vocabular:'Grexit' (o combinatie intre "exit' si "Grecia').

Prima pagina din Der Spiegel se face ecoul declaratiilor ministrului german al Finantelor, conservatorul Wolfgang Schäuble. Vineri, intrebat in legatura cu riscurile privind o posibila iesire a Greciei din zona euro, el a raspuns ca Europa nu se prabuseste atat de rapid si a subliniat ca nu poate forta pe nimeni sa pastreze moneda unica.

In cazul in care Grecia nu-si va respecta obligatiile, aceasta va fi fortata sa paraseasca zona euro din simplul motiv ca va ramane fara banii necesari pentru a plati asistenta sociala si salariile bugetarilor. Mai mult, Banca Centrala Europeana ar putea bloca fondurile necesare bancilor grecesti, fapt care ar provoca prabusirea acestora. In acest caz, Guvernul de la Atena va fi fortat sa introduca o noua lege monetara, redenominand toate contractele de pe piata domestica intr-o noua drahma, sa securizeze granitele pentru a preveni fuga capitalului si sa introduca noi bancnote, lucru destul de dificil, noteaza Financial Times.

×
Subiecte în articol: guvern criza grecia austeritate zona euro