x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia arde, iar preşedintele se piaptănă cu Băsescu

Grecia arde, iar preşedintele se piaptănă cu Băsescu

28 Iun 2011   •   21:00
Grecia arde, iar preşedintele se piaptănă cu Băsescu

Falimentul Greciei ar putea avea consecinte mai mari decat caderea bancii americane Lehman Brothers, care a precipitat criza financiara mondiala, a declarat Juergen Stark, economistul sef al BCE, citat de Reuters. Scenariul pare apocalipic. Falimentul Greciei poate atrage caderea bancilor elene si a institutiilor care au finantat statul grec, probleme in alte tari precum Portugalia, Spania, Irlanda, destramarea zonei euro, prabusirea monedei europene. Cine s-ar putea incumeta sa apese acum pe buton si sa deconecteze Grecia de la aparate?

Martin Feldstein, profesor de economie la Harvard, spune ca Grecia va intra in incapacitate de plata
in cele din urma, insa momentan "politicienii incearca sa amane inevitabilul punand banii publici unde banii privati nu mai vor sa mearga, pentru ca asta le permite creditorilor sa mentina fictiunea ca valoarea de contabilitate a bondurilor grecesti pe care le detin nu trebuie redusa".

Grecii au cheltuit peste masura, nu si-au platit taxele si au masluit statisticile, iar acum au ajuns sub lumina reflectoarelor intr-o ipostaza nedorita: aceea de faliti. Bailout-ul din mai 2010 de 110 miliarde de euro nu a fost suficient pentru a pune tara pe picioare. Programele de austeritate au tinut tara in recesiune, dar nu au reusit sa convinga pe nimeni. Datoria publica va ajunge la 160% din PIB in acest an si nimeni nu stie de unde vor fi dati banii inapoi. Dobanzile la obligatiunile grecesti tot ating noi recorduri, la fel si costurile cu asigurarea impotriva riscului de default (CDS).

Statul elen are din nou nevoie de banii contribuabililor nemti, francezi sau englezi pentru a sta deasupra li­niei de plutire. Insa politicienii europeni intampina din ce in ce mai multe dificultati in a convinge contribuabili proprii ca trebuie sa sustina statul elen. Povara datoriei Greciei va fi resimtita de fiecare contribuabil european in parte, care contribuie indirect cu 535 de euro, potrivit calculelor organizatiei Open Europe, citata de publicatia The Warsaw Business Journal. Pana in 2014, aceasta suma s-ar putea sa creasca pana la 1.450 de euro, conform pu­blicatiei citate.

Economia Greciei este tinuta in viata cu banii francezilor, nemtilor si olandezilor. Germania si Franta au expuneri foarte mari pe Grecia. Bancile franceze au o expunere pe datoria suverana a Greciei de 37 mi­liarde euro, cele nemtesti de 25 mi­liarde, cele engleze de 9 miliarde, conform datelor Bancii Reglementelor Internationale, citate de Reuters. Expunerea totala, adica cea privata si suverana, a bancilor eu­ropene pe Grecia era de 165 miliarde euro in trimestrul al treilea din 2010, bancile franceze avand cea mai mare parte, cu 68 miliarde de euro, urmate de cele germane cu 50 miliarde de euro. De altfel, cele mai mari trei dintre acestea au fost puse sub observatie de catre Moody’s: BNP Paribas, SocGen si Credit Agricole – care detine si Emporiki Bank. De asemenea, Germania si Franta au cele mai mari cote la BCE, fiind cele mai mari garante ale bancii, lucru care in final le face si mai vulnerabile. Sa nu uitam ca BCE are o expunere de 194 mi­liar­de de euro pe Grecia, pe care le-a achizitionat cu 131 miliarde de euro, adica 68% din pretul nominal.

Declararea falimentului Greciei ar atrage dupa sine probleme foarte mari prin raspandirea acestora catre statele cu datorii. Marile banci din Europa au in afara expunerii din Grecia si o expunere totala de aproape 2.000 de miliarde de dolari pe Portugalia, Irlanda, Spania si Italia, potri­vit datelor Bancii Reglementelor Internationale, preluate de Bloomberg.

"Situatia din Grecia are cu siguranta potentialul de a provoca o ca­tastrofa in sistemul bancar european. Un default al Greciei si ramificatiile acestuia ar fi prea infiorator pentru Europa si pentru sistemul bancar european ca sa poata fi contemplat acum", a declarat Neil Phillips, fund manager la BlueBay Asset Management Londra, care controleaza active de 45 miliarde de dolari.

Seful statului elen, la Bucuresti
Bancile grecesti din Romania dispun de capitalizare suficienta si raman un instrument important de finantare pentru oamenii de afaceri din cele doua tari, a declarat seful statului elen, Karolos Papoulias, aflat la Bu­cu­resti. La randul sau, presedintele Tra­ian Basescu a declarat in cadrul in­tal­nirii avute cu omologul sau ca cele sapte banci grecesti din Romania, care detin aproximativ 27% din pia­ta bancara romaneasca, au un comportament "absolut corect" si isi desfasoara bine activitatea, contribuind la iesirea Romaniei din recesiune.

Grecia este al cincilea investitor din Romania, deci este unul dintre cei mai mari investitori pe piata ro­ma­neasca, in mod deosebit in sistemul bancar, in industria alimentara, in telecomunicatii si in multe alte zone.

Principalele banci din Grecia sunt prezente si pe piata din Romania. Subsidiarele institutiilor de credit elene Alpha Bank si EFG Eurobank Ergasias (Bancpost) se afla printre cele mai mari zece banci din Romania. In piata mai activeaza patru institutii de credit mai mici, respectiv Banca Romaneasca (National Bank of Greece), Piraeus, ATEbank si Emporiki (detinuta de Credit Agricole). Sistemul bancar din Romania ar trebui sa faca fata retragerii gra­duale a liniilor de credit de la bancile grecesti catre subsidiarele lor, insa o eventuala intrare a Greciei in incapacitate de plata ar putea obliga Banca Nationala sa cumpere bancile grecesti. Desi BNR are rezerve consistente, masura ar pune presiuni pe datoria publica si pe deficitul fiscal.

Proteste violente la Atena. Parlamentul, inconjurat
Situatia din Grecia este si mai complicata din cauza grecilor care nu pot sa accepte masurile de austeritate pe care li le cer europenii. Dupa trei greve generale organizate de la inceputul anului, ieri si azi grecii sunt iar in strada. Zboruri anulate, intreruperi de electricitate aleatorii, trenuri anulate, banci inchise: Asa a aratat Grecia in prima zi a unei greve generale de 48 de ore decretata de sindicate pentru a protesta fata de bugetul de austeritate examinat in Parlament, transmite France Presse. Premierul Giorgos Papandreou a facut apel acum doua seri la "datoria patriotica" a deputatilor pentru a-i convinge sa aprobe un proiect de buget menit sa stabilizeze finantele tarii. Politia a lansat gaze lacrimogene in Piata Syntagma din centrul Atenei, pentru a tine la distanta manifestantii care au iesit pe strazi in prima zi a unei greve generale de 48 de ore, declansata de sindicate, relateaza BBC News Online.

Confruntari izolate au izbucnit intre scutieri si protestatari pe fondul unui mars pasnic in Piata Syntagma. In plus, protestatarii au declansat incendii de mica amploare.

Unii manifestanti au inceput sa arunce cu pietre si sticle in Politie intr-un colt al pietei, potrivit ima­ginilor difuzate de televiziune.Deocamdata raspunsul a fost: greva ge­nerala. In acest context, tot mai multe banci centrale europene incep sa ia in calcul si scenariul apocaliptic al intrarii Greciei in incapacitate de plata. Guvernatorul Bancii centrale a Angliei (BoE), Mervyn King, a declarat ca institutia sa isi face planuri de rezerva pentru eventualitatea in care Grecia va intra in incapacitate de plata si a reiterat ca bancile trebuie sa fie mai transparente in legatura cu expunerea lor, transmite Reuters.

×