x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe GRECIA / Atmosferă de război civil

GRECIA / Atmosferă de război civil

de Sînziana Stancu    |    10 Dec 2008   •   00:00
GRECIA / Atmosferă de război civil

Profesorii, liceenii şi studenţii din mai multe oraşe din Grecia au organizat ieri proteste înainte de înmormântarea adolescentului ucis sâmbătă de un poliţist.



În loc să se potolească, valul de violenţă urbană din Grecia creşte pe zi ce trece. În Atena şi Salonic, cu câteva ore înainte de înmormântarea tânărului Alexis Grigoropoulos, a cărui moarte a declanşat valul de proteste încă de sâmbătă, mii de profesori, elevi şi studenţi au participat ieri la manifestaţii care au degenerat în ciocniri violente cu forţele de ordine. Poliţiştii au intervenit chiar cu gaze lacrimogene pantru a dispersa mulţimea de manifestanţi din ce în ce mai agresivi şi au arestat peste 80 de persoane. Liderul opoziţiei socialiste, Georges Papandreou, a cerut demisia guvernului conservator şi  "recurgerea la verdictul popular", după valul de violenţe urbane.

"Singurul serviciu pe care Guvernul îl poate aduce ţării este să plece", a declarat Papandreou. El a cerut organizarea de alegeri anticipate, pentru ca "poporul să ofere o soluţie. Ţara nu dispune de un Guvern care să poată proteja cetăţenii, drepturile şi siguranţa lor". Grigoropoulos a fost ucis sâmbătă de un poliţist în apropierea cartierului supranumit "ghetoul anarhiştilor", în Atena.

×
Subiecte în articol: externe