x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia se pregăteşte pentru votul unui nou plan de austeritate

Grecia se pregăteşte pentru votul unui nou plan de austeritate

30 Iun 2011   •   08:35
Grecia se pregăteşte pentru votul unui nou plan de austeritate

Dupa ce Parlamentul din Grecia a adoptat ieri noul plan de austeritate pe 5 ani propus de premierul elen George Panadreou, deputatii greci urmeaza sa voteze, astazi, un al doilea plan de austeritate. Potrivit AFP, acesta va fi un vot crucial pentru viitorul financiar al tarii si al zonei euro.

"Atentia Europei se va intoarce din nou asupra Atenei, intrucat parlamentarii sunt chemati sa aprobe masurile de implementare a programului. Un al doilea vot pozitiv va stabili calea deblocarii urmatoare transe a asistentei financiare. Mai mult, votul va permite sa se lucreze la finalizarea rapida a unui al doilea pachet de asistenta financiara, care sa permit tarii sa avanseze si sa se recastige speranta poporului grec", se arata intr-un comunicat transmis de presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso si cel al Consiliului European, Herman Van Rompuy.

In timp ce parlamentarii au votat planul de austeritate, cetatenii greci au protestat violent pe strazile din Atena. Manifestantii au spart marmura din piata Syntagma pentru a-si face proiectile pe care sa le arunce catre politisti, in timp ce altii au aruncat pietre, bate si cocktailuri Molotov, ca raspuns la grenadele cu gaze lacrimogene ale fortelor de ordine.

×