x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Groapă comună, descoperită în oraşul sirian Palmira! Erau 42 de victime ale gruparii Statului Islamic

Groapă comună, descoperită în oraşul sirian Palmira! Erau 42 de victime ale gruparii Statului Islamic

02 Apr 2016   •   18:45

O groapă comună în care au fost găsite cadavrele a 42 de civili şi militari executaţi de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a fost descoperită în oraşul sirian Palmira, recucerit de forţele armate ale regimului de la Damasc, a anunţat sâmbătă, pentru AFP, o sursă militară.

"Armata a descoperit ieri (vineri) dimineaţa o groapă comună ce conţinea rămăşiţele umane a 24 de civili, dintre care trei copii, şi a 18 militari", a declarat sursa siriană, care a precizat că victimele, "soldaţi şi miliţii pro-regim, precum şi membri ai familiilor lor", au fost "fie decapitate, fie ucise prin împuşcare" de către jihadiştii care au deţinut timp de zece luni controlul asupra oraşului.

Rămăşiţele victimelor "au fost transferate spre spitalul militar din Homs şi unele dintre ele au fost identificate", a adăugat aceeaşi sursă de informaţie.

Potrivit sursei militare şi organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), este vorba despre rămăşiţele unor ofiţeri şi ale membrilor familiilor lor, executaţi de gruparea jihadistă după ce aceasta a intrat în oraş, în mai 2015. "Gruparea SI a executat în total cel puţin 280 de oameni în timpul cât a durat ocupaţia sa asupra Palmirei", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

În 27 martie, la finalul unei ofensive de 20 de zile, armata siriană, susţinută de miliţiile pro-regim şi de aviaţia militară rusă, a recucerit din mâinile jihadiştilor oraşul Palmira, situat în provincia centrală Homs. Oraşul, supranumit "Perla deşertului", este cunoscut în lumea întreagă pentru bogăţiile sale arheologice inestimabile, dintre care o bună parte au fost distruse de SI.

Sursa: Agerpres

×