x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grupare specializată în proxenetism şi spălarea banilor, destructurată în cadrul unei acţiuni româno-britanice

Grupare specializată în proxenetism şi spălarea banilor, destructurată în cadrul unei acţiuni româno-britanice

27 Mar 2019   •   14:28
Grupare specializată în proxenetism şi spălarea banilor, destructurată în cadrul unei acţiuni româno-britanice

O grupare infracţională specializată în proxenetism şi spălarea banilor a fost destructurată, în urma unei acţiuni comune româno-britanice, care s-a desfăşurat în judeţul Ialomiţa şi în zona metropolitană a Londrei, potrivit unor comunicate ale Poliţiei şi DIICOT.

În cadrul acţiunilor pentru destructurarea grupării infracţionale, au avut loc opt percheziţii în judeţul Ialomiţa şi în Marea Britanie.

La percheziţiile desfăşurate în judeţul Ialomiţa au participat procurori ai DIICOT şi poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Ialomiţa şi Bucureşti. O echipă operativă română a fost deplasată la acţiunile simultane desfăşurate de autorităţile judiciare britanice în zona metropolitană a Londrei.

În urma percheziţiilor, şase persoane au fost duse la audieri şi au fost ridicate bijuterii şi sume de bani (aproximativ 46.000 lei). Totodată, a fost instituit sechestru asigurător asupra a trei case, a unui apartament, a trei autoturisme, conturi bancare şi părţi sociale.

Potrivit unui comunicat DIICOT, activităţile anchetatorilor români au fost integrate unei acţiuni comune executată în parteneriat cu autorităţile judiciare competente britanice (Crown Prosecution Service şi Metropolitan Police Service), în executarea unui Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, în instrumentarea dosarului DIICOT BT Ialomiţa şi a Operaţiunii Kedah, pe rolul Metropolitan Police Service.

Grupul infracţional organizat ar fi fost constituit începând din 2015, iar membrii acestuia au acţionat în mod coordonat şi conform unor roluri prestabilite, pentru determinarea şi înlesnirea activităţilor de prostituţie, pe teritoriul Marii Britanii, a cel puţin 22 de femei. În urma activităţilor de proxenetism, membrii grupului infracţional beneficiau material, în mod direct.

Cei mai mulţi dintre grupului au fost descoperiţi în Marea Britanie.

Activităţile desfăşurate de procurori şi poliţişti au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al jandarmilor din Ialomiţa. AGERPRES

×