x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grupul de la Lima respinge folosirea forței împotriva lui Maduro

Grupul de la Lima respinge folosirea forței împotriva lui Maduro

26 Feb 2019   •   08:10
Grupul de la Lima respinge folosirea forței împotriva lui Maduro

Grupul de la Lima, alcătuit din ţări ostile preşedintelui Nicolas Maduro, a lansat un apel luni la o tranziţie democratică în Venezuela, denunţând "situaţia umanitară gravă", însă a respins folosirea forţei avută în vedere de Washington, aliat al opozantului Juan Guaido, relatează AFP. 

Cei 14 membri ai acestei alianţe şi-au reiterat "convingerea că tranziţia spre democraţie trebuie făcută chiar de venezueleni în mod paşnic, în cadrul Constituţiei şi dreptului internaţional, şi susţinută prin mijloace politice şi diplomatice, fără folosirea forţei", potrivit declaraţiei finale publicate la finalul reuniunii lor de la Bogota. 

Grupul de la Lima, care s-a întrunit pentru prima dată în prezenţa lui Juan Guaido, precum şi a vicepreşedintelui american, Mike Pence, a mai solicitat Curţii Penale Internaţionale să examineze "situaţia umanitară gravă" din fosta putere petrolieră aflată în criză. 

Membrii săi au apreciat că "violenţa criminală a lui Maduro contra populaţiei civile" şi refuzul său de a lăsa să intre ajutorul umanitar, trimis esenţial de Statele Unite, "constituie o crimă împotriva umanităţii", a adăugat textul. 

Mai devreme, Mike Pence i-a dat asigurări lui Juan Guaido, pe care peste 50 de ţări l-au recunoscut ca preşedinte interimar, în legătură cu sprijinul "100%" al Statelor Unite, subliniind că administraţia de la Casa Albă nu respinge nicio opţiune contra lui Nicolas Maduro, a cărui realegere este considerată frauduloasă de adversarii săi. 

Opozantul, care a trecut în Columbia în pofida unui ordin judiciar interzicându-i să părăsească ţara, a afirmat luni că se va întoarce în Venezuela "în această săptămână", în timp ce aliaţii săi denunţă "ameninţări serioase şi credibile" la adresa lui. 

În paralel, Washingtonul a cerut ca o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Venezuela să se ţină marţi, potrivit unor surse diplomatice.

AGERPRES

×