x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul de la Londra dezminte că ar intenţiona să slăbească drepturile angajaţilor după Brexit

Guvernul de la Londra dezminte că ar intenţiona să slăbească drepturile angajaţilor după Brexit

26 Oct 2019   •   17:30
Guvernul de la Londra dezminte că ar intenţiona să slăbească drepturile angajaţilor după Brexit

Guvernul de la Londra a dezminţit informaţiile publicate sâmbătă de cotidianul Financial Times potrivit cărora va încerca să slăbească drepturile lucrătorilor după ce Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Cotidianul financiar a publicat extrase din documente scurse de la Ministerul pentru Brexit, care afirmă că un aşa-numit angajament faţă de UE privind 'un teren de joc echitabil' 'lasă loc de interpretare'.

Uniunea Europeană este preocupată că Marea Britanie ar putea încerca să relaxeze reglementări, cum sunt cele privind drepturile angajaţilor, după ce va ieşi din Uniune, şi afirmă că este probabil să impună bariere comerciale dacă reglementărilor nu vor rămâne similare, pentru a evita o competiţie incorectă.

Pe termen mai scurt, guvernul britanic are nevoie de sprijinul măcar al unora dintre membrii rebeli din Partidul Laburist, de opoziţie, pentru a trece legislaţia de Brexit, aceştia declarând că votul lor va depinde de păstrarea garanţiilor actuale pentru angajaţi.

În acordul negociat de premierul Boris Johnson cu Bruxellesul, se spune că 'relaţia viitoare trebuie să asigure competiţie deschisă şi corectă, incluzând angajamente robuste de a asigura un teren de joc echitabil'.

Potrivit FT, oficiali ministeriali britanici au scris că 'interpretarea ' Marii Britanii şi cea a UE 'a acestor angajamente vor fi foarte diferite', şi că textul reprezintă 'un punct de plecare mult mai deschis pentru negocierile privind relaţia viitoare'.

Membri ai guvernului au respins însă interpretarea FT conform căreia aceasta înseamnă că standardele de muncă britanice vor diferi semnificativ de cele din UE.

'Această poveste nu este corectă. Marea Britanie va menţine cele mai înalte standarde ale drepturilor lucrătorilor şi standarde de mediu atunci când vom ieşi din UE', a transmis pe Twitter ministrul britanic al economiei, Andrea Leadsom, în replică la cele relatate de Financial Times.

Cu toate acestea, liderul laburist Jeremy Corbyn a declarat că articolul din FT le arată membrilor parlamentului că nu ar fi înţelept să aibă încredere în promisiunile guvernului legate de drepturile lucrătorilor.

În schimb, ministrul adjunct al economiei, Kwasi Kwarteng, a susţinut că nu este în interesul guvernului să încerce să relaxeze reglementările de muncă. 'Cred că e complet nebunesc, de fapt', a spus el la BBC, întrebat cu privire la articolul publicat de FT.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit