x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul ungar vrea ca Frans Timmermans să fie suspendat din funcție în perioada alegerilor europarlamentare

Guvernul ungar vrea ca Frans Timmermans să fie suspendat din funcție în perioada alegerilor europarlamentare

06 Feb 2019   •   12:16
Guvernul ungar vrea ca Frans Timmermans să fie suspendat din funcție în perioada alegerilor europarlamentare

Guvernul ungar i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, să îl retragă pe Frans Timmermans din funcţia de prim-vicepreşedinte al executivului comunitar pe perioada campaniei pentru alegerile europarlamentare din luna mai, în condiţiile în care politicianul olandez a fost desemnat capul de listă al socialiştilor europeni pentru a-i succeda lui Juncker, transmite MTI.

Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, i-a trimis o scrisoare lui Jean-Claude Juncker în care atrage atenţia că executivul Uniunii Europene a fost reprezentat la recenta dezbatere din plenul Parlamentului European privind statul de drept în Ungaria de către Frans Timmermans.

''Ne pare rău să vedem, totuşi, că domnul Timmermans, un critic constant al Ungariei, nu a ezitat să folosească intervenţia sa ca o ocazie pentru propria campanie electorală, făcându-se ecoul declaraţiilor opoziţiei de stânga ungare'', a menţionat Gulyas în scrisoare.

Potrivit oficialului ungar, comisarii europeni ar trebui să-şi exercite îndatoririle ''în deplină independenţă, integritate, demnitate, cu loialitate şi discreţie'', respectând Codul de conduită al Comisiei Europene.

''Credem că aceste principii trebuie să fie aplicate în orice circumstanţe, în special în timpul campaniilor electorale'', mai arată Gergely Gulyas în scrisoarea adresată preşedintelui CE, solicitând ca Frans Timmermans să fie trecut în concediu fără plată pe întreaga perioadă a campaniei pentru alegerile europarlamentare.

Timmermans a fost criticat şi de către Polonia, care susţine că acesta a încălcat Codul de conduită al Comisiei Europene prin faptul că a folosit telefonul de serviciu pentru a posta pe Twitter mesaje despre campania sa.

Potrivit site-ului de ştiri www.politico.eu, mai mulţi miniştri şi diplomaţi polonezi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de tentativele lui Timmermans de a disciplina Varşovia pentru presupuse încălcări ale statului de drept. ''În campania sa, Frans Timmermans are nevoie de această procedură a articolului 7 ca instrument pentru a se afirma'', a declarat un diplomat polonez.

La 11 decembrie, Frans Timmermans a anunţat pe Twitter lansarea campaniei sale folosind fotografii realizate la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Lisabona, desfăşurat în weekendul precedent.

A doua zi, reprezentantul Poloniei s-a plâns de acest lucru în reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE.

La începutul lunii decembrie, Partidul Socialiştilor Europeni l-a desemnat pe Frans Timmermans drept cap de listă pentru alegerile europarlamentare din mai 2019, un scrutin ce se anunţă delicat pentru social-democraţi, aflaţi în pierdere de viteză în faţa conservatorilor şi a mişcărilor populiste.

Timmermans, în vârstă de 57 de ani, nu a avut concurent în cursa pentru a deveni candidatul PES, după ce un alt potenţial nominalizat, slovacul Maros Sefcovic, s-a retras înainte de vot.

PES, în prezent cu al doilea grup în Parlamentul European, după cel al Partidului Popular European, este creditat de cel mai recent sondaj realizat de politico.eu cu 132 de locuri în viitorul legislativ european, faţă de 178 ale popularilor europeni.

În competiţia pentru succesiunea lui Jean-Claude Juncker, Frans Timmermans îl va avea principal contracandidat pe germanul Manfred Weber, desemnat în noiembrie capul de listă al PPE, partid care a deţinut postul de preşedinte al Comisiei Europene începând din 2004. AGERPRES

×