x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hackerii chinezi, pe urmele vaccinului american împotriva COVID-19

Hackerii chinezi, pe urmele vaccinului american împotriva COVID-19

de Şerban Mihăilă    |    12 Mai 2020   •   09:11
Hackerii chinezi, pe urmele vaccinului american împotriva COVID-19
Sursa foto: leolintang/Getty Images/iStockphoto

FBI și Departamentul Securității Interne avertizează în privința eforturilor intense depuse de cei mai periculoși hackeri și spioni chinezi, angrenați în forță într-o campanie de sustragere a rezultatelor cercetătorilor americani, care dezvoltă vaccinuri și tratamente pentru combaterea COVID-19. Nu doar China este implicată însă în acțiuni de piraterie cibernetică în aceste zile, ci și state cu abilități mult mai reduse în furtul de informații, disperate să obțină date despre noul virus.

 

Un fragment din avertismentul pe care serviciile americane de informații urmează să-l oficializeze în aceste zile precizează că autoritățile chineze „încearcă să pună mâna prin mijloace ilicite pe proprietatea intelectuală și date din domeniul sănătății publice, referitoare la vaccinuri, tratatmente și testare”, dezvăluie „The New York Times”. Avertismentul este  axat pe pirateria informatică, precum și pe acțiunile unor „actori netradiționali”, un eufemism folosit la adresa cercetătorilor și studenților pe care administrația Trump îi suspectează că ar fi fost activați de Beijing pentru a fura date din mediul academic și din laboratoarele private din SUA. Decizia de a formula o acuzație specifică împotriva echipelor de hackeri aflate în slujba Chinei, susțin actuale și foste oficialități din administrația de la Washington, face parte dintr-o amplă strategie de descurajare, în care mai este implicat Comandamentul Cibernetic al SUA, precum și Agenția de Securitate Națională. Potrivit directivelor trasate cu aproape doi ani în urmă de președintele Donald Trump, cele două structuri au mână liberă să penetreze rețelele din China și din alte state, declanșând astfel contraatacuri proporționale. Acțiunea acestor structuri ar putea fi similară cu operațiunea declanșată în urmă cu 18 luni împotriva grupărilor ruse de spionaj, care au încercat să se amestece în alegerile parlamentare americane din 2018. Atunci, a fost atacată rețeaua electrică a Rusiei, într-un avertisment explicit adresat Moscovei, amintește „The New York Times”. Acțiunea administrației Trump pare să fi fost pregătită încă de săptămâna trecută, când, pe fondul unei serii de acuzații virulente ale Washingtonului, care au indicat China drept sursa propagării pandemiei la nivel global, SUA și Marea Britanie au emis un comunicat comun, avertizând că „organizațiile medicale, companiile farmaceutice, instituții academice și de cercetare și guverne locale” au fost ținta unor atacuri cibernetice. Deși nu a menționat statele-pirat și țintele lor, textul comunicatului sugera că în spatele atacurilor se află aceiași „actori” arhicunoscuți: Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. Concomitent, FBI a intensificat goana după eventualii spioni din universitățile americane, sugerând că studenții și cercetătorii chinezi pot constitui pericole pentru securitatea națională a SUA.

 

Și alte state vânează leacuri

Concomitent, Google a identificat cel puțin 12 state care utilizează e-mail-uri pe tema COVID-19, în încercarea de a pătrunde în rețelele unor corporații, atacând, de asemenea, și administrația americană. „Google nu a precizat statele implicate, dar, în ultimele opt săptămâni, câteva țări – între care unele cunoscute, precum Iran și China, iar altele mai puțin cunoscute, precum Coreea de Sud și Vietnam – au profitat de vulnerabilitățile din sistemele de securitate, provocate de faptul că milioane de angajați lucrează de acasă”, scrie „The New York Times”. Prin intermediul acestora, „pirații” au pătruns în rețelele corporațiilor. De asemenea, hackerii au atacat spitalele, care, fiind și așa suprasolicitate, nu au acordat prioritate securității rețelelor informatice. Iranul ar fi atacat Israelul, Vietnamul ar fi atacat China, iar Coreea de Sud, oficialități ale Organizației Mondiale a Sănătății, precum și din Coreea de Nord, Japonia și SUA. Până și hackerii din Nigeria au intrat în acțiune, mai scrie ziarul american.

 

China are o lungă tradiție în atacuri cibernetice și nu trebuie să mire pe nimeni că vizează organizații vitale pentru lupta SUA contra COVID-19.”

Christopher Krebs, director al Agenției de Securitate Cibernetică

 

 

×