x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Haiti: Un român a fost afectat de cutremur

Haiti: Un român a fost afectat de cutremur

14 Ian 2010   •   00:00

Ambasada României la Caracas este în legătură permanentă cu un cetăţean român afectat de cutremurul care s-a produs în Haiti, spune Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres. Cetăţeanul român a suferit doar pagube materiale în urma cutremurului, el fiind în afara oricărui pericol.



47.000 de euro pe cap de parlamentar


În urma negocierilor cu liderii PSD şi PNL, Emil Boc a acceptat să acorde până la urmă câte o sumă de bani pentru fiecare parlamentar, sume destinate colegiilor în care aceştia activează. Surse din conducerea PSD au declarat pentru Jurnalul Naţional că este vorba de 200.000 de lei, aproximativ 47.000 de euro, care vor fi alocaţi, începând cu luna martie, prin Hotărâri de Guvern, din fondul de rezervă al bugetului, pentru proiecte punctuale din localităţile colegiilor parlamentare, la solicitarea fiecărui parlamentar. Democrat-liberalii susţin şi ei că s-a căzut la o înţelegere, Emil Boc aşteptând în schimbul acestei cedări ca astăzi PSD şi PNL să renunţe la hărţuirea Guvernului cu cele 6.000 de amendamente în plen, astfel încât astăzi, sau cel târziu mâine, să fie finalizată adoptarea Legii Bugetului. PSD îşi menţine decizia oficială de a vota împotriva legii la votul final, însă votul fiecărui parlamentar nu va mai fi supravegheat, astfel încât Guvernul să aibă siguranţa că nu va pica legeCetăţeanul român se află cu contract de muncă în Haiti. La finalizarea contractului de muncă, misiunea diplomatică îi va pune la dispoziţie documentele necesare în vederea întoarcerii sale în România. Familia cetăţeanului român a fost anunţată, fiind la curent cu situaţia din Haiti.

Ambasada României la Caracas este în legătură permanentă cu misiunile diplomatice ale statelor UE din capitala Venezuelei pentru coordonarea unor eventuale acţiuni în zona afectată de cutremur. Ambasada României la Caracas este acreditată în Haiti.

Un puternic cutremur de pământ de magnitudine 7,3 a lovit marţi vestul Haiti şi a fost emisă o alertă de tsunami, a anunţat Institutul geologic american (USGS), citat de Associated Press.

Cutremurul, cu epicentrul la 22 de kilometri vest de capitala acestei ţări din Marea Caraibilor, Port-au-Prince, a provocat prăbuşirea unui spital.



































ana

×
Subiecte în articol: diaspora