x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Companie finlandeză, mustrată de preoţi după ce a pus mesaje din Biblie pe hârtia igienică pe care o produce

Companie finlandeză, mustrată de preoţi după ce a pus mesaje din Biblie pe hârtia igienică pe care o produce

04 Mar 2013   •   16:38
Companie finlandeză, mustrată de preoţi după ce a pus mesaje din Biblie pe hârtia igienică pe care o produce

O companie finlandeză care produce hârtie igienică a fost aspru criticată de preoţii norvegieni, după ce s-a constatat că printre citatele care puteau fi citite pe produsul vândut se numărau şi mesaje din Biblie.

Compania finlandeză, pe nume Metsa Tissue, îşi vinde produsele şi în Norvegia, Danemarca sau Suedia. Hârtia igienică are, de regulă, citate tipărite pe pătrăţelele de hârtie, care pot fi citite în timpul petrecut la baie. Printre mesaje se numără şi citate din Evanghelia după Matei sau din Epistolele către Corintieni, fapt care a înfuriat Biserica Protestantă din Norvegia.

Compania spune că nu a ştiut că mesajele sunt din Biblie, afirmând că citatele au fost alese în baza unui concurs organizat pe pagina oficială de Facebook. Printre citate se numără şi pasaje din Evanghelia după Matei, cum ar fi vorbele lui Iisus: "Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastra" (Matei 6,19,21).

Producătorii de hârtie igienică şi-au dat seama că mesajele puse pe produs erau din Biblie abia după ce au început să primească critici de la consumatori, în special de la preoţii norvegieni.

"Oamenilor le place să citească mesaje scurte, vesele, când stau pe toaletă. Feedback-ul a fost în general pozitiv. Intenţia noastră a fost să răspândim mesaje despre dragoste şi bucurie, nu mesaje religioase", a declarat Christina von Trampe, un purtător de cuvânt al companiei.

Laila Riksaasen Dahl, Episcop de Tunsberg, din Norvegia, nu a fost însă încântată de mesajele de pe hârtia igienică.

"Este de prost gust şi complet lipsit de respect. Versetele din Biblie nu au ce căuta pe hârtia igienică", a declarat aceasta.

La presiunea preoţilor, compania a declarat că va renunţa la versetele biblice, lâsând doar proverbe, idei filosofice sau versuri de poezie pe produs. 

×
Subiecte în articol: hartie igienica finlanda biblie iisus Norvegia