x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hărțuire sexuală. Bill Cosby i-a plătit presupusei sale victime 3,38 milioane de dolari în urmă cu 12 ani

Hărțuire sexuală. Bill Cosby i-a plătit presupusei sale victime 3,38 milioane de dolari în urmă cu 12 ani

10 Apr 2018   •   10:34
Hărțuire sexuală. Bill Cosby i-a plătit presupusei sale victime 3,38 milioane de dolari în urmă cu 12 ani

Cel de al doilea proces al lui Bill Cosby pentru agresiune sexuală a început luni cu o dezvăluire referitoare la suma pe care a acceptat să o plătească actorul, în urmă cu 12 ani, presupusei sale victime, respectiv 3,38 milioane de dolari, relatează AFP şi DPA. 

Acordul amiabil încheiat în 2006 pentru soluţionarea unei acţiuni în civil intentate de Andrea Constand era un lucru cunoscut, dar nu şi suma plătită de actorul acum în vârstă de 80 de ani. 

Menţionând această sumă, acuzarea a luat prin suprindere apărarea, care a fost totuşi iniţiatoarea unui recurs care solicita permisiunea de a dezvălui suma în timpul procesului. 

Noul avocat al lui Bill Cosby, Tom Mesereau, dorea astfel să apeleze la o strategie care urma să o prezinte pe reclamanta Andrea Constand drept manipulatoare şi avidă de bani. 

Tom Mesereau a devenit celebru în 2005 obţinând achitarea cântăreţului Michael Jackson, acuzat de molestarea sexuală a unor minori. Cu acea ocazie, avocatul californian a reuşit să promoveze ideea că acuzaţiile proveneau de la persoane care urmăreau să obţină o parte din banii pe care îi avea celebrul cântăreţ american. 

Lansând un atac preventiv, procurorul districtului Montgomery, Kevin Steele, a apărat presupusa victimă, reamintind că echipa sa a fost cea care a redeschis dosarul, la finalul lui 2015, lucru pe care Andrea Constand nu l-a solicitat. 

Simbol al promovării sociale a populaţiei de culoare până la inculparea sa în decembrie 2015, Bill Cosby este acuzat că a agresat-o sexual pe această fostă profesoară universitară la domiciliul său în ianuarie 2004, după ce i-a administrat un puternic sedativ. 

După ce dimineaţă apărarea a încercat, în zadar, să obţină excluderea unui jurat, dezbaterile au început luni după-amiază în oraşul Norristown, la 30 km nord-vest de Philadelphia. 

Este vorba despre cel de al doilea proces al actorului american, după anularea primului, în iunie 2017, în lipsa unei decizii în unanimitate a juriului. 

Între timp a izbucnit scandalul Weinstein, apoi a apărut mişcarea #MeToo, care uneori a căpătat alura unei mari epurări a lumii divertismentului, a politicii şi a media, acuzaţiile vizând zeci de bărbaţi influenţi, comentează France Presse. 

În acest context, o activistă a alergat spre Bill Cosby în timp ce acesta se îndrepta spre intrarea tribunalului, luni dimineaţă, înainte de începerea lucrărilor, strigând "Women's lives matter" (Vieţile femeilor contează). 

Pe jumătate goală şi acoperită de mesaje precum "Cosby rapist" (Cosby violator), Nicolle Rochelle a fost imobilizată de poliţie şi a fost apoi inculpată pentru deranjarea liniştii publice. 

Femeia care a apărut în mai multe episoade din "The Cosby Show" le-a spus jurnaliştilor prezenţi că nu a fost niciodată maltratată de Bill Cosby. 

Chiar dacă peste 60 de femei l-au acuzat pe Bill Cosby că le-a abuzat sexual de-a lungul anilor, dosarul Andreei Constand, care împlineşte miercuri 45 de ani, este singurul în care faptele nu s-au prescris. 

"Această afacere este o reprezentare a modului în care această ţară tratează violenţa sexuală în ultimii 50 de ani", a declarat Sonia Osorio, care conduce filiala new-yorkeză a National Organization for Women, o asociaţie pentru susţinerea drepturilor femeilor, şi care se afla printre manifestanţii adunaţi în faţa palatului de justiţie. 

Pe lângă contextul defavorabil al #MeToo, apărarea se va confrunta şi cu o nouă dificultate în comparaţie cu primul proces: cinci presupuse victime ale lui Bill Cosby au fost autorizate de judecătorul Steven O'Neill să depună mărturie pentru acuzare, pe lângă Andrea Constand. Toate afirmă că au fost, şi ele, victime ale unor abuzuri după ce au fost drogate. 

La primul proces nu a existat decât o martoră a acuzării, pusă la grea încercare de apărare. Ea nu va reveni la acest proces. 

Dacă este găsit vinovat, Bill Cosby - care a a afirmat mereu că a avut cu Andrea Constand relaţii liber consimţite - riscă până la 30 de ani de închisoare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: hartuire sexuala bill cosby #metoo