x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hillary Clinton, somată să răspundă în scris cu privire la dosarul email-urilor

Hillary Clinton, somată să răspundă în scris cu privire la dosarul email-urilor

20 Aug 2016   •   22:10
Hillary Clinton, somată să răspundă în scris cu privire la dosarul email-urilor

Un judecător federal i-a ordonat lui Hillary Clinton să răspundă în scris la o serie de întrebări adresate de o organizaţie conservatoare în legătură cu folosirea de către aceasta a unui cont personal de email în perioada în care s-a aflat la conducerea Departamentului de Stat, relatează AFP.

Justiţia americană a anunţat la începutul lunii iulie că nu va recomanda urmărirea penală a fostei secretare de stat pentru utilizarea unui server şi a unui cont privat de email în perioada în care aceasta era membră a administraţiei Barack Obama.

Ministrul american al Justiţiei, Loretta Lynch, a explicat că decizia ca Hillary Clinton să nu fie inculpată se bazează pe recomandările FBI-ului.

Cu toate acestea, organizaţia Judicial Watch a decis să-i intenteze un proces candidatei democrate în acest dosar.

Judecătorul Emmet Sullivan nu acceptat principala cerere a Judicial Watch, conform căreia Hillary Clinton trebuia să depună personal mărturie, însă candidata va trebui să răspundă în scris în termen de 30 de zile la întrebările asociaţiei, se arată în hotărârea judecătorească publicată vineri.

În martie anul trecut, Hillary Clinton a recunoscut că a trimis şi primit circa 60.000 de email-uri pe contul său privat, în perioada cât a deţinut funcţia de secretar de stat. Ea a susţinut că jumătate dintre mesaje erau private şi de aceea au fost şterse. La cererea Departamentului de Stat, Clinton şi stafful său au predat circa 30.000 de mesaje în decembrie 2014.

Sursa: AGERPRES

×