x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Historia: "Cuba, rebelă încă din 1492!"

Historia: "Cuba, rebelă încă din 1492!"

de Serban Cionoff    |    26 Mar 2009   •   00:00

"● 1492, Cristofor Columb pune stăpânire pe insulă în numele Spaniei 1762, britanicii ocupă Havana pentru nouă luni * 1868, începe primul război de independenţă care va dura zece ani ● 1959, dictatorul Batista este doborât de la putere de revoluţia castristă ● 2009, Raul Castro încearcă o deschidere cu noul preşedinte american."



Acestea sunt principalele repere cronologice pe care le-a ales revista "Historia" pentru a deschide analiza consacrată trecutului, prezentului şi, întrucâtva, viitorului Cubei. "Cubanezii - mai reţine introducerea articolului - au avut nevoie de patru secole pentru a se elibera de sub tutela spaniolă. După  anii 1950, ei au fost un ghimpe pentru Statele Unite".

TUTUN, CACAO, CAFEA ŞI O CANA DE ZAHAR
"La 1 ianuarie care a trecut, după celebrarea a cincizeci de ani de la revoluţia cubaneză, Raul Castro, 77 de ani, fratele şi succesorul, din februarie 2008, al lui Fidel Castro, 82 de ani, avertiza asupra "cântecelor de sirenă ale duşmanului" american. În momentul în care preşedintele Obama promitea să faciliteze călătoriile şi transferurile de fonduri ale cubano-americanilor către insulă, un prim pas în direcţia încetării blocadei, Raul Castro avertiza că "revoluţia este mai puternică decât niciodată! <> a fost cuvântul de ordine şi cheia fiecăreia dintre victoriile noastre în această jumătate de secol de bătăliii neîntrerupte."  

50 DE ANI DE STAGNARE
Aceşti cincizeci de ani de antagonisme între Statele Unite şi Cuba se înscriu pe linia relaţiilor dificile dintre cele două ţări, cu mult anterioare venirii lui Fidel Castro la putere. "O tradiţie de rezistenţă născută în epoca colonială spaniolă" - mai notează Veronique Dumas, autoarea comentariului.

Cuba, această insulă, cea mai întinsă dintre Antilele Mari, situată la 150 de kilometri de coastele Floridei, a fost descoperită de Cristofor Columb încă de la prima sa călătorie, datând din octombrie 1492. Navigatorul a luat-o în stăpânire în numele Coroanei Spaniei. La 28 octomrbie 1482, Columb şi tovarăşii săi acostează şi botează insula Juana, în onoarea fiicei suveranilor spanioli, Juana de Castillia. Dar indienii numeau insula Cubanascan. Legenda mai povesteşte că aventurierii spanioli au interpretat acest nume ca fiind legat de Kubilai-khan, împărat al Chinei din secolul al XIII-lea.  

COLONIZAREA
Adevărata colonizare va începe în 1511, o dată cu sosirea lui Diego Velasquez de Cuellar, primul guvernator al insulei şi fondatorul Havanei. Cu plantaţiile sale de zahăr, de tutun şi apoi de cafea sau cacao, Cuba devine o adevărată răscruce strategică în imensul imperiu colonial spaniol, servind, deopotrivă, ca loc de escală şi de întâlnire  pentru navele comerciale care veneau dinspre continental american înainte de a pleca în convoi către Spania.

Cu timpul, insula, bogată şi fertilă, atrage luarea aminte a britanicilor care încearcă o incursiune în vremea războiului de şapte ani. În 1762, ei ocupă pentru scurtă vreme La Havana. Lipsită, ca şi Porto Rico, de reprezentare în Cortesuri, Parlamentul spaniol, Cuba va cădea sub cizma unui regim militar. O primă ridicare populară izbucneşte în 1868, fiind urmată de proclamarea unei republici insurecţionale. Gherila care izbucneşte va dura zece ani. În 1895 începe al doilea Război de Independenţă. O figură proeminentă a nţionalismului este aceea a scriitorului şi jurnalistlui Jose Marti. Exilat în Statele Unite, acesta fondează, în 1892, Partidul revoluţionar cubanez. Moare, cu arma în mână, în 1895, în luptele de la Dos Rios, dar ideile şi opera lui vor contribui la făurirea conştiinţei politice a latino-americanilor.

OCUPAŢIA
În 1897, Cubei i se acordă, în sfârşit, un regim de autonomie. Dar americanii, interesaţi de intrarea Cubei în zona lor de influenţă, declară război Spaniei. Devenită stat independent, Cuba este  ocupată de trupele americane. Amendamentul Platt din 1901 stabilea de fapt un protectorat, conferind Statelor Unite dreptul la ocupaţie militară în cazul unor tulburări. Din această perioadă datează construcţia bazei navale de la Guantanamo, în sud-estul insulei.

Un contract care acorda Statelor Unite dreptul de închiriere perpetuă pentru zona înconjurătoare, este semnat, în 1903, de către primul preşedinte cubanez, Thomas Estrada Palma, acesta fiind reînnoit în 1934. Mai târziu, adică sub regimul lui Fidel Castro, acest contract va deveni unul dintre motivele principale ale discordiei dintre Washington şi Havana, Cuba denunţându-l ca illicit, din punct de vedere al dreptului internaţional.

DEBUTUL EREI CASTRISTE
"Dependentă, politic şi economic, la începutul secolului XX, de Statele Unite, Cuba devine pradă dictaturilor  succesive, mai întâi sub Gerardo Machado (1925-1933), urmat de foarte impopularul general Fulgentio Batista. Foarte apropiat de putere după 1933, devenit preşedinte al Republicii din 1940, Batista revene la putere în 1952, în urma unei "golpe de estado"(lovitură de stat). La 1 ianuarie 1959  este, la rândul său, răsturnat de Mişcarea (de gherilă) "26 iulie (M26/7)", numită aşa în amintirea primei încercări de lovitură de stat împotriva regimului lui Batista, din 26 iulie 1953."

Insurgenţii erau conduşi de un opozant  al regimului, avocatul Fidel Castro, cel care a organizat rezistenţă faţă de dictator încă din vremea  exilului său în Mexic. Printre fidelii lui Fidel  se numărau fratele  său mai mic, Raul, şi principalul locotenent Ernesto "Che" Guevara.

Devenit prim-ministru în februarie 1959, Castro va instaura un regim comunist, ceea ce  părea a-i nelinişti pe americani. Revoluţia cubaneză  trezeşte entuziasm în insulă, în lumea întreagă şi, fireşte, în Statele Unite, unde Fidel Castro este primit în luna aprilie de către vicepreşedintele Richard Nixon, beneficiind de o primire triumfală şi fiind tămâiat de presă. Luna de miere ia, însă, sfîrşit repede, după reforma agrară din iuie 1959 şi naţionalizarea tuturor bunurilor americane. Ruperea relaţiilor diplomatice între Washington şi Havana şi apropierea Cubei de Uniunea Sovietică,  anunţă o eră de tensiuni, din care nu vor lipsi tentativele de eliminare a lui Lider Maximo demne de cele mai bune filme de spionaj.

CAPCANA DE GOLFUL PORCILOR
În aprilie 1961,  1.600 de refugiaţi cubanezi antricastrişti, antrenaţi de CIA, încearcă să debarce în Golful Porcilor, în sudul insulei. Operaţiune decisă de către Administraţia Eisenhower, dar preluată şi pusă în aplicare de preşedintele Kennedy şi care s-a soldat cu un fiasco reuşind să învenineze pentru multă vreme relaţiile dintre cele două ţări. Criza a atins paroxismul după ce un avion de recunoaştere american a descoperit pe insulă rampe de lansare a rachetelor ofensive sovietice îndreptate spre Statele Unite. Niciodată lumea postbelică nu a fost  atât de aproape de un război nuclear decât în aceste momente critice. Negocierile între cele două blocuri sunt amorsate. Kennedy promite să nu mai încerce să invadeze Cuba şi să retragă din Turcia proiectilele teleghidate americane  îndreptate spre Rusia, în schimbul retragerii rachetelor ruseşti. Într-adevăr, acest angajament, acceptat de liderul sovietic Nikita Hrusciov şi efectuat sub controlul Naţiunilor Unite, a înlăturat conflictul.

Pe plan intern, situaţia Cubei se complică pe zi ce trece. Asistăm la o evoluţie  rapidă a regimului castrist spre o dictatură militară, sub dominaţia unui partid unic, însoţită de cultul personalităţii  lui "Comandante"; urmează degradarea economică ale cărei efecte  negative sunt amplificate de embargoul american.

POLITICA "PORŢILOR DESCHISE"
După erupţia cererilor de azil politic la ambasada cubaneză  din Peru, la  3 aprilie 1980, şiretul Fidel Castro retrage gărzile militare care păzeau edificiul. Peste 10.000 de persoane se îmbulzesc în 48 de ore. La 23 aprilie, Castro anunţă că a pus la punct  o politică a "porţilor deschise" pentru toţi cei ce doresc să emigreze. Peste 125.000 de cubanezi  urcă la bordul a 17.000 de ambarcaţiuni. În faţa afluxului de emigranţi cubanezi, entuziasmul Statelor Unite se topeşte repede. La 20 iunie, Administraţia americană pune capăt exodului. Îl va relua în anii 1990, iar, în septembrie 1994, SUA încheie cu Cuba un acord  prin care se angajează să primească 20.000 de refugiaţi pe an.

"Dispariţia << marelui frate sovietic>> - îşi contiună Veronique Dumas demonstraţia -, care a acordat un sprijin financiar consevent insulei cubaneze, în schimbul alinierii acestuia la politica sa, a accelerat deteriorarea economiei cubaneze,  care  s-a agravat după întărirea blocului american.(...) Dar legalizarea deţinerii şi utilizării dolarilor, crearea întreprinderilor mixte destinate să atragă investiţiile străine şi deschiderea turismului, nu sunt totuşi suficiente pentru a ameliora nivelulde viaţă al cubanezilor."

ÎNTOARCEREA FLOTEI RUSE
În ultimul paragraf al articolului., autoarea revine la "timida deschidere operată de către Raul Castro." Aceasta reformă, fie şi timidă, va fi dificil de aplicat, atâta vreme cât "stâlpii istorici ai revoluţiei cubaneze sunt încă la manetele de comandă", crede ea. "Fidel Castro, chiar şi după retragerea sa, s-a asigurat că nu se va petrece niciun fel de tranziţie spre un sistem capitalist."

Cu toate că actualul preşedinte, Raul Castro, "s-a declarat gata să deschidă  un dialog, de la egal la egal, cu preşedintele Obama", autoarea articolului din "Historia" atrage atenţia asupra unei fapt semnificativ. Este vorba despre "sosirea, în decembrie 2008, la Havana, a trei nave  de război ruseşti - prima acţiune de acest gen după căderea Uniunii Sovietice -, cu douăzeci de zile după vizita preşedintelui Medvedev, a marcat întoarcerea Moscovei în Cuba şi în Caraibe." Pentru a conchide, nu fără o nuanţă de îngrijorare: "Un semnal  care nu a scăpat Statelor Unite".

Iată o observaţie care - atât din perspectiva evoluţiilor viitoare ale societăţii cubaneze, mai ales după ieşirea din scenă a lui Fidel Castro, cât şi din perspectiva schimbărilor politicii faţă de Cuba, survenite în politica Administraţiei de la Washington, sub preşedinţia lui Obama -, deschide o temă de discuţie  ce se anunţă deosebit de palpitantă şi deloc lipsită de suprize.
 

×