x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 10 români au furat cabluri de cupru în valoare de 90.000 de euro din Franţa

10 români au furat cabluri de cupru în valoare de 90.000 de euro din Franţa

05 Aug 2013   •   09:19
10 români au furat cabluri de cupru în valoare de 90.000 de euro din Franţa

Zece bărbaţi originari din România au fost arestaţi în noaptea de 1 spre 2 august de jandarmi la Pontivy (în Bretania, nord-vestul Franţei), suspectaţi că ar fi autorii unei serii de furturi de cabluri electrice, a informat, duminică, site-ul letelegramme.fr, citat de agerpres.ro.

Cei 10 bărbaţi, cu vârste de 17 la 33 de ani, ar fi furat cabluri pentru a vinde cupru, în două comune: Moustoir-Ac şi Bréhan.

Ancheta jandarmeriei a permis interpelarea lor în flagrant. În urma unei munci intense asupra deplasărilor şi telefoniei, militarii au pus mâna la început pe trei vehicule şi patru bărbaţi la Noyal-Pontivy, în jur de 4 dimineaţa.

Şase presupuşi hoţi au reuşit să fugă, dar au fost arestaţi la Pontivy, în jur de 7 dimineaţa. Kilograme de cabluri au fost găsite în vehicule. Prejudiciul s-ar ridica la aproape 90.000 de euro pentru cele două comune afectate.

Cei zece bărbaţi, care neagă faptele, au fost plasaţi în detenţie provizorie în aşteptarea procesului. 

×