x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hoţii unei maşini înapoiază bebeluşul pe care îl furaseră, fără voie, cu tot cu automobil (VIDEO)

Hoţii unei maşini înapoiază bebeluşul pe care îl furaseră, fără voie, cu tot cu automobil (VIDEO)

21 Mai 2014   •   15:16
Hoţii unei maşini înapoiază bebeluşul pe care îl furaseră, fără voie, cu tot cu automobil (VIDEO)

Poliţia din oraşul St. Petersburg, din Florida, SUA, sunt în căutarea a doi hoţi de maşini care au fost, pentru câteva minute şi răpitorii unui bebeluş.

Potrivit poliţiei, proprietarii autoturismului SUV au lăsat bebeluşul de 10 luni în maşină în timp ce descărcau mese şi scaune pe care le duceau într-o biserică baptistă din oraş.

Aceştia au lăsat şi cheile maşinii în contact, ocazie de care au profitat doi adolescenţi care au furat automobilul în timp ce proprietarii erau în biserică.

La trei minute după producerea furtului, camerele de supraveghere montate pe o casă din apropiere l-au înregistrat pe unul dintre hoţi lăsând bebeluşul în faţa casei, bătând la uşă şi fugind înapoi în maşină.

Copilul a fost găsit de proprietarul casei la scurt timp, acesta anunţând poliţia.

Autorităţile au făcut publică înregistrarea, cerând ajutorul cetăţenilor pentru a-i identifica pe hoţi.

Automobilul a fost găsit într-o parcare, câteva ore mai târziu. 

Maşină furată cu tot cu bebeluş

×
Subiecte în articol: bebelus abandonat bebelus hoti masini