x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hrănirea porumbeilor în locurile publice ar putea fi pedepsită cu închisoarea, în Thailanda

Hrănirea porumbeilor în locurile publice ar putea fi pedepsită cu închisoarea, în Thailanda

27 Sep 2018   •   17:37
Hrănirea porumbeilor în locurile publice ar putea fi pedepsită cu închisoarea, în Thailanda

Capitala Thailandei ia în calcul aplicarea pedepsei cu închisoarea în cazul persoanelor care hrănesc porumbei în spaţiile publice în încercarea de a elimina riscul de gripă aviară şi de răspândire a altor boli, au anunţat miercuri autorităţile citate de Reuters. 

Administraţia metropolitană din Bangkok a iniţiat o campanie pentru prinderea porumbeilor şi a anunţat impunerea unei interdicţii privind hrănirea acestora - persoanele care încalcă dispoziţia riscă până la trei luni de închisoare ori amendă de 25.000 baht (770 de dolari americani) sau ambele pedepse în acelaşi timp. 

''Există un risc la adresa oamenilor în zonele cu o concentraţie mare de porumbei'', a declarat pentru Reuters Taweesak Lertprapan, viceguvernator al oraşului Bangkok, în timp ce în jurul său mai mulţi lucrători prindeau păsările dintr-o piaţă publică. 

Şi alte oraşe din lume au impus interdicţii similare, printre acestea numărându-se destinaţia preferată a turiştilor din Italia, Veneţia, unde hrănirea porumbeilor este ilegală însă nu este pedepsită cu închisoarea. 

În Bangkok, porumbeii - de multe ori supranumiţi ''şobolani cu aripi'' - pot fi întâlniţi deseori în zonele aglomerate precum templele, pieţele şi parcurile publice. 

Potrivit lui Taweesak, printre riscurile la adresa sănătăţii cauzate de porumbei se numără afecţiunile respiratorii, meningita şi gripa aviară. 

''Cea mai eficientă soluţie este stoparea hrănirii lor'', a spus oficialul. 

Premierul Prayuth Chan-ocha a dispus luna aceasta iniţierea unei campanii pentru reducerea numărului de porumbei în zonele populate.

AGERPRES

×