x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hugo Chavez are o infecţie la plămâni care i-a provocat insuficienţă respiratorie

Hugo Chavez are o infecţie la plămâni care i-a provocat insuficienţă respiratorie

04 Ian 2013   •   16:21
Hugo Chavez are o infecţie la plămâni care i-a provocat insuficienţă respiratorie
Sursa foto: RAUL ARBOLEDA / AFP

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, suferă de o infecţie puternică la plămâni, care i-a provocat insuficienţă respiratorie, spun oficialii venezueleni.

Starea lui Chavez, operat de cancer pentru a patra oară la 11 decembrie, este un aprins subiect de dezbatere, în Venezuela, opoziţia solicitând în mod repetat ca adevărata stare de sănătate a preşedintelui să fie făcută publică.

Ministrul Informaţiei, Ernesto Villegas, a fost cel care a anunţat de ce suferă, mai exact, Chavez, adăugând că zvonurile privind o stare mai gravă de sănătate a lui Chavez fac parte dintr-un "război psihologic" al opoziţiei, al cărei scop ar fi "destabilizarea republicii bolivariene".

Vicepreşedintele Nicolas Maduro şi şeful Adunării Naţionale, Diosdado Cabello l-au vizitat pe Chavez săptămâna aceasta, la clinica din Cuba unde este internat. Maduro, care a fost desemnat ca înlocuitor la preşedinţie de Chavez, înainte de operaţie, a declarat că acesta era conştient şi i-a strâns puternic mâna în timp ce îl punea la curent cu problemele ţării.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe 10 ianuarie, când Chavez ar trebui să fie investit în cel de-al patrulea mandat consecutiv ca preşedinte.

Chavez este în fruntea ţării din 1999, fiind reales în octombrie 2012 pentru încă un mandat care va fi de şase ani, potrivit noii constituţii.

În timp ce puterea vrea ca ceremonia să fie amânată, opoziţia spune că o astfel de procedură nu este constituţională. Mai mult, opoziţia spune că nu crede în declaraţiile actuale privind starea de sănătate a lui Chavez, solicitând ca acesta să fie evaluat de o comisie medicală independentă. 

×