x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iesire din saracie pe bratul Chilia

Iesire din saracie pe bratul Chilia

25 Mai 2004   •   00:00

Locuitorii zonei in care Ucraina a inceput construirea noului canal Dunare - Marea Neagra sustin cu tarie proiectul. De ce? Pentru ca s-au saturat de saracie, noteaza saptamanalul Zerkalo nedeli, citat de agentia Rusia la zi.

LAVINIA TUDORAN

Cine are dreptate in disputa generata de decizia Kievului de a demara, pe bratul Bistroe, lucrari de constructie ale unui nou canal de navigatie Dunare - Marea Neagra? Asa cum se intampla de regula, adevarul este undeva la mijloc, intre cele doua tabere, una care se opune proiectului, alta care sustine demersul Ucrainei, comenteaza agentia Rusia la zi.

VIATA SI DE MOARTE. Potrivit agentiei, care citeaza saptamanalul ucrainean Zerkalo nedeli, cei mai infocati sustinatori ai proiectului sunt oamenii locului. Constienti ca Delta va avea de suferit, ei nu pot insa accepta faptul ca regiunea lor, candva una dintre cele mai prospere datorita beneficiilor aduse de navigatia pe fluviu, nu mai este profitabila. In zona domneste somajul, in timp ce, in ultimii ani, Romania a investit in infrastructura ei de transport 3 miliarde de dolari, scriu ziaristii de la Kiev. Ucraina este, practic, lipsita de iesire proprie la Marea Neagra. Din cauza innamolirii, canalul Prorva nu mai este navigabil din 1993, iar constructia unui canal nou, de mare adancime, este o problema de viata si de moarte pentru regiune.

12 PROIECTE. Saptamanalul sustine ca inca la inceputul anilor ’80 au fost examinate 12 proiecte pentru un canal spre Marea Neagra si ca, dintre toate, cea mai optima varianta este bratul Bistroe. „Exploatand la maximum Delta Dunarii, romanii cer Ucrainei sa indeplineasca noi si noi conditii, dar, in realitate, ei nu urmaresc decat un lucru: sa nu permita aparitia canalului ucrainean", concluzioneaza drastic publicatia citata.

Sa fie o comanda economica?

Zerkalo nedeli incheie pe un ton nu tocmai prietenesc la adresa Bucurestiului, care a catalogat constructia drept o crima ecologica: „S-ar putea sa fie vorba si despre o comanda economica. Mai ales ca Romania este alaturi. Iar despre cum se face acolo o adevarata retea de canale si despre cum isi dezvolta ei infrastructura, populatia locala afla nu din mijloacele de informare in masa. Vad cu ochii lor si o simt pe propria piele".

×
Subiecte în articol: externe