x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iisus făcând breakdance. Pictură de 8,5 metri, câştigătoarea unui concurs organizat de primăria din Bristol

Iisus făcând breakdance. Pictură de 8,5 metri, câştigătoarea unui concurs organizat de primăria din Bristol

13 Iun 2013   •   06:40
Iisus făcând breakdance. Pictură de 8,5 metri, câştigătoarea unui concurs organizat de primăria din Bristol
Sursa foto: Cosmo Sarson/Facebook

O pictură murală de dimensiuni mari cu Iisus făcând breakdance a fost inaugurată în oraşul britanic Bristol, aceasta fiind lucrarea câştigătoare în cadrul unui concurs organizat de primărie.

Pictura a fost realizată de artistul Cosmo Sarson, care a avut nevoie de patru zile pentru a realiza pictura înaltă de 8,5 metri. Subiectul a fost inspirat de un eveniment real, petrecut în 2004, care l-a fascinat pe artist.

Atunci, un grup de dansatori specializaţi în breakdance au susţinut un spectacol în faţa papei Ioan Paul al II-lea şi a cardinalilor de la Vatican, o demonstraţie pe care papa a apreciat-o foarte mult, aplaudând încă din timpul dansului.

Sean Redmond, unul dintre judecătorii comisiei locale care a desemnat lucrarea câştigătoare, a declarat că lucrarea îl duce cu gândul la felul în care Iisus ar interacţiona cu tinerii din ziua de azi, dacă s-ar întoarce pe pământ.


Pictura va fi lăsată pe zidul unei clădiri din centrul oraşului vreme de cel puţin doi ani. 

Papa Ioan Paul al II-lea, bucurându-se de breakdance

×