x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un Boeing 747 se prăbuşeşte lângă Kabul. 7 militari au murit

Un Boeing 747 se prăbuşeşte lângă Kabul. 7 militari au murit

01 Mai 2013   •   09:01

Imagini cutremurătoare surprinse de camera aflată la bordul unui automobil. În materialul video postat pe Internet se vede cum un cargo civil de tip Boeing-747 a căzut lângă oraşul Kabul, Afganistan. Şapte militari au murit, în urma prăbuşirii avionului.

”Cei şapte membri ai echipajului au murit în accident”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţei NATO, subliniind că nicio activitate inamică nu a fost semnalată la momentul prăbuşirii.

Avionul Boeing-747 a decolat luni după-amiază de pe aerodromul din Bagram, lângă Kabul și urma să zboare spre Dubai.

Accidentul s-a produs la decolare. Avionul a reușit să se ridice la o înălțime de circa 400 de metri, după care a căzut la pământ în apropierea pistei și a luat foc.

Catastrofa aeriană a fost revendicată de mișcarea „Talibanilor", însă autoritățile afghane au declarat că în zona aeroportului nu au fost observați combatanți înarmați și este puțin probabil ca teroriștii să aibă vreo legătură cu căderea navei.

Deocamdată nu există informații cu privire la posibilele cauze ale catastrofei. Accidentul este investigat.


×