x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe IMAGINI ŞOCANTE! O femeie filmează pe ascuns în cuibul jihadiştilor Statului Islamic. Ce păţeşte când e reperată de terorişti (VIDEO)

IMAGINI ŞOCANTE! O femeie filmează pe ascuns în cuibul jihadiştilor Statului Islamic. Ce păţeşte când e reperată de terorişti (VIDEO)

25 Sep 2014   •   11:55
IMAGINI ŞOCANTE! O femeie filmează pe ascuns în cuibul jihadiştilor Statului Islamic. Ce păţeşte când e reperată de terorişti (VIDEO)

Materialul video de mai jos a fost filmat în secret de o femeie din Siria "curajoasă" care a vrut să arate realităţile vieţi trăite sub controlul teroriştilor din Statul Islamic, scrie The Mirror.

Femeia a fost de acord să poate o cameră ascunsă cu care să filmeze în provincia siriană Raqqa, unde se află sediul central al grupării jihadiste ISIS.

Scroll pentru video

Videoclipul şocant arată cum străzile oraşului sunt înţesate cu femei şi bărbaţi înarmaţi. La un moment dat, femeia este reperată de un bărbat care se afla într-o maşină. Acesta o cheamă şi îi ordonă să aibă un comortament mai adecvat.

Când femeia întreabă cu ce a greşit, bărbatul îi răspunde: "Ţi-am văzut faţa. Trebuie să fii mai atentă şi să te acoperi când eşti în public. Dumnezeu iubeşte femeile care sunt acoperite".

"Adevărat? Îmi pare rău. Înseamnă că vălul pe care îl port este transparent", îi răspunde femeia.

Portul vălului niqab, rugăciunile forţate, lipsa muzicii şi a divertismentului sunt câteva dintre regulile impuse de teroriştii Statului Islamic.

Imaginile, filmate în aprilie 2014, mai arată câteva femei din Franţa care au luat decizia radicală de a-şi abandona viaţa pe care o aveau şi de a se muta definitiv în Siria.

Filmul a fost difuzat de canalul francez France 2.

"Este o femeie care îşi riscă viaţa filmând în secret. Purtând vălul niqab, ea pătrunde în oraşul Raqqa, unde jihadiştii îşi impun legea din martie. Sunt arme peste tot. De multe ori, chiar şi femeile pot fi văzute cum umblă pe străzi înarmate", este comentariul care însoţeşte materialul video.

×