x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Impactul UE in Cehia:Fructe din import, rapiţă la discreţie

Impactul UE in Cehia:Fructe din import, rapiţă la discreţie

de Irina Cristea    |    25 Oct 2007   •   00:00
Impactul UE in Cehia:Fructe din import, rapiţă la discreţie
Sursa foto: Angelo Brezoianu/

Roşii, mere şi lapte de import. O producţie bună de cereale cu care nu prea ştie nimeni ce să facă şi cămpuri intregi cultivate cu rapiţă, căt să ajungă intregii Europe. Cam aşa arată agricultura cehă in urma reformelor făcute pentru a se conforma cerinţelor Uniunii Europene.

Roşii, mere şi lapte de import. O producţie bună de cereale cu care nu prea ştie nimeni ce să facă şi cămpuri intregi cultivate cu rapiţă, căt să ajungă intregii Europe. Cam aşa arată agricultura cehă in urma reformelor făcute pentru a se conforma cerinţelor Uniunii Europene. Deşi in cei trei ani de cănd este stat membru nu au avut loc schimbări majore, autorităţile de la Praga şi, mai ales, cetăţenii cehi au inţeles că statutul de membru inseamnă şi avantaje, şi inconveniente. "Nu ne-am aşteptat la miracole, la sume de bani care vor pica din cer. Am avut o abordare realistă, plus că la noi greul a fost in anii de dinaintea aderării. Atunci au avut loc reformele cele mai dificile. In prezent, ne bucurăm de unele libertăţi şi drepturi, dar nu de toate şi de aceea suntem puţin nemulţumiţi", explică ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, Petr Dokladal.

COTELE LA ZAHĂR. Unul dintre domeniile unde regulile concepute in "laboratoarele birocratice" de la Bruxelles le-au dat mari bătăi de cap cehilor este agricultura. Deşi nu deţine o pondere atăt de importantă in economia acestui stat industrial (3% din populaţie este angrenată in agricultură, faţă de peste 40%, in Romănia), cehii se confruntă cu probleme. Una dintre ele este cea a cotelor de producţie. Cota la zahăr, de pildă, i-a lăsat fără producţie de sfeclă de zahăr. "Producătorii de zahăr de la noi, cei care procesau sfecla de zahăr, erau investitori străini. Cănd UE a decis să limiteze producţia de zahăr la nivel comunitar, firmele au avut de ales intre a reduce capacitatea de producţie şi a inchide, primind nişte compensaţii. La noi au optat pentru inchidere, au luat compensaţiile şi ne-au terminat producţia de sfeclă de zahăr", spune Dokladal.

LAPTE DIN AUSTRIA. Avănd o cotă scăzută şi la lapte, Cehia il importă din Germania şi Austria. Fructele şi legumele vin pe filieră spaniolă, olandeză sau daneză. Le-a rămas insă neatinsă producţia de rapiţă. "Ţara noastră e galbenă pentru că peste tot se cultivă rapiţă. Untul s-a scumpit cu 100%, iar ţara e plină de rapiţă. Pănă şi bunica mea, la fel ca alţi oameni care nu ştiu ce e UE, işi dau seama acum că ceva e in neregulă", remarcă ambasadorul Cehiei. El atrage atenţia că pentru Romănia reforma agricolă va fi un proces mult mai dureros pentru că "inainte de aderare, nu aţi apucat să puneţi la punct structura pentru acest sector, nu dispuneţi incă nici de ferme mari, nici de utilaje moderne". (Irina Cristea)

Cehii, sensibili la directive

De la Bruxelles vin tot mai multe legi şi obligaţii, iar acest lucru este considerat alarmant la Praga. Asta pentru că, spune ambasadorul Cehiei la Bucureşti, "ele nu sunt produsele reprezentanţilor aleşi democratic, ci ale unor birocraţi care nu reprezintă dorinţa cetăţenilor europeni. Iar noi, cehii, suntem mai sensibili ca alte ţări la reguli şi ordine din afară. Pe 28 octombrie, de Ziua Naţională, se implinesc 89 de ani de la Formarea statul independent cehoslovac. De atunci şi pănă acum ne-am căştigat democraţia, prin revoluţia din 1989, ne-am separat de Slovacia, ne-am adaptat la noul rol al cehilor, in lume. Brusc, pierdem o parte din suveranitate in favoarea UE. Din pricina URSS, avem nişte experienţe negative privind transferul de suveranitate". Cu toate acestea, Cehia dă asigurări că nu va incerca niciodată să blocheze un compromis ci să convingă "alte state prietene din aripa liberală" să ii susţină demersurile.

Priorităţi pentru 2009

In 2009, preşedinţia prin rotaţie a UE ar urma să ii revină Cehiei. Praga şi-a pregătit deja sloganul "Reformă fără bariere" - dar şi priorităţile. "Scopul principal va fi să ii convingem pe prietenii noştri din UE este că trebuie să ne bucurăm cu toţii de cele patru liberăţi pe care se bazează funcţionarea Uniunii. Există ţări care au deschis piaţa muncii şi au rezultate economice foarte bine. Au anumite probleme cu unele categorii de imigranţi, dar şi acest aspect poate fi rezolvat cu măsurile potrivite. Mai există aspectul dublului standard, al cetăţenilor de măna a doua, care trebuie eliminat", spune Petr Dokladal.

O altă prioritate va fi susţinerea noilor tehnologii, a strategiei Lisabona, a competitivităţii, a unei strategii bugetare care să rezerve mai mulţi bani pt. strategiile noi competitivitate, ştiinţă, cercetare, energie, imigraţie. "Reforma bugetului e legată de reforma politicii agrare comune", spune trimisul ceh la Bucureşti. Extinderea va fi un alt subiect de preocupare.

×
Subiecte în articol: externe zahăr