x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Împăratul Akihito vrea să abdice însă constituţia nu îi permite

Împăratul Akihito vrea să abdice însă constituţia nu îi permite

08 Aug 2016   •   13:50
Împăratul Akihito vrea să abdice însă constituţia nu îi permite

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat că ia 'în serios cuvintele împăratului' Akihito şi că intenţionează să-i răspundă, după ce luni dimineaţă a fost difuzat un mesaj televizat al acestuia în care lăsa să se înţeleagă că este pregătit să abdice, exprimându-şi îngrijorarea că într-o zi ar putea să nu mai fie capabil să-şi îndeplinească rolul în calitate de simbol al statului din cauza vârstei sale, relatează AFP:

''Tratăm cu seriozitate cuvintele majestăţii sale împăratul şi vom reflecta profund asupra lor'', a spus Shinzo Abe.

Suveranul nipon are 82 de ani. Împăratul, care domneşte de 27 de ani în numele "împlinirii păcii", şi-ar fi exprimat - potrivit unor scurgeri de informaţii în presă - dorinţa de a modifica regimul imperial pentru a-i permite să-şi transfere "încă din timpul vieţii" atribuţiile către fiul său, prinţul moştenitor Naruhito.

În prezent, în Japonia este permisă efectiv doar succesiunea postumă. Întrucât Constituţia japoneză nu prevede abdicarea unui împărat, pentru ca acest lucru să fie posibil ar fi nevoie de o revizuire a legii sau de adoptarea unei legi speciale.

Dintre cei 125 de împăraţi pe care i-a avut Japonia până acum, printre care unii a căror existenţă este disputată, circa jumătate au abdicat, deşi ultimul care a făcut acest gest a fost Kokaku, acum aproape 200 de ani.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Shinzo Abe akihito