x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Australia, 7% din totalul speciilor de reptile sunt ameninţate cu disparitia

În Australia, 7% din totalul speciilor de reptile sunt ameninţate cu disparitia

05 Iul 2018   •   17:04
În Australia, 7% din totalul speciilor de reptile sunt ameninţate cu disparitia

Reptilele din Australia, în special şopârlele şi şerpii, sunt ameninţate de specii invazive şi de modificările climatice, iar 7% dintre ele sunt pe punctul de a dispărea pentru totdeauna, a avertizat joi un ONG care militează pentru protejarea naturii, informează AFP. 

În versiunea actualizată a "Listei roşii" a speciilor ameninţate, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) a precizat că toate speciile de reptile din Australia sunt de acum considerate ca fiind ameninţate şi că o specie din 14 riscă să dispară pentru totdeauna. 

"Această actualizare a Listei roşii evidenţiază vulnerabilitatea şopârlelor şi a şerpilor în faţa speciilor invazive venite din alte părţi ale lumii", a subliniat într-un comunicat Philip Bowles, coordonatorul studiilor dedicate acestor vieţuitoare din cadrul UICN. 

În total, 975 de specii de reptile din Australia figurează de acum înainte pe Lista roşie, a precizat aceeaşi organizaţie. 

Populaţia de reptile din Australia reprezintă aproape 10% din totalul speciilor de reptile de pe Terra. 

Dintre speciile invazive, pisicile sălbatice din Australia ucid aproximativ 600 de milioane de reptile în fiecare an. 

Grassland Earless Dragon, o şopârlă de mici dimensiuni, vânată intens de aceste pisici, a fost transferată din categoria vieţuitoarelor "vulnerabile" în categoria celor "ameninţate" pe Lista roşie întocmită de UICN. 

UICN a menţionat o altă specie invazivă - broasca de trestie, cea mai mare specie de broască din lume, originară din America Centrală şi America de Sud. 

Această broască, ce posedă glande veninoase cu care îşi ucide prădătorii, a fost introdusă în Australia în 1935 pentru a lupta contra gândacilor care devastau culturile de trestie de zahăr. 

Batracianul s-a dovedit ineficient împotriva acelor insecte, însă, în schimb, a fost catastrofală pentru mai multe reptile, precum varanul Mitchell, o specie semi-acvatică, inclusă de acum înainte în categoria vieţuitoarelor "sever ameninţate". 

"Introducerea broaştelor de trestie a determinat în anumite regiuni dispariţia a aproape 97% din populaţia de varani", a precizat raportul UICN. 

Modificările climatice reprezintă, de asemenea, o ameninţare pentru reptile, în special pentru o şopârlă cu coadă lungă (Bartle Frere cool-skink), care trăieşte doar pe piscurile muntelui Bartle Frere, cel mai înalt lanţ muntos din statul australian Queensland. 

UICN a avertizat că o creştere cu 1 grad Celsius a temperaturii "ar provoca, probabil, dispariţia a 50% din totalul populaţiei acestei şopârle în următorii 30 de ani".

AGERPRES

×