x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Cehia, corupţie = demisie

În Cehia, corupţie = demisie

de Irina Cristea    |    25 Mar 2011   •   14:26

Ministrul ceh al Apărării este somat să demisioneze, pe fondul unei presupuse implicări într-un caz de contracte publice dubioase, informează AFP, potrivit Mediafax.

Demisia ministrului Alexandr Vondra, membru al partidului de guvernământ (ODS), este cerută de alte două partide ale coaliţiei de centru-dreapta, precum şi de Opoziţie.

Autorităţile de la Praga au început, luna trecută, o anchetă privind contracte în valoare de 551 de milioane de coroane (22,4 milioane de euro) acordate companiei ProMoPro. Această companie a furnizat Guvernului servicii în domeniul audiovizualului în timpul preşedinţiei cehe a UE, în primul semestru al anului 2009, perioadă în care Vondra era vicepremier responsabil de Afaceri Europene.

Problema cu aceste contracte este că sumele încasate de compania ProMoPro depăşesc preţul real al serviciilor furnizate. În plus, sume importante au ajuns în conturi dubioase din străinătate, conform Ministerului Finanţelor.

Parneterii de coaliţie îi cer lui Vondra să demisioneze pentru a nu compromite credibilitatea Executivului condus de Petr Necas. Ei invocă, de asemenea, “responsabilitatea politcă” de care trebuie să dea dovadă ministrul.

Fost disident anticomunist, Vondra, în vârstă de 49 de ani, a petrecut mai multe luni în detenţie în timpul “revoluţiei de catifea” din noiembrie - decembrie 1989.

×