x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Franţa, burgerul american bate în premieră sandvişul cu unt şi jambon

În Franţa, burgerul american bate în premieră sandvişul cu unt şi jambon

20 Mar 2018   •   16:48
În Franţa, burgerul american bate în premieră sandvişul cu unt şi jambon

Deşi sunt foarte mândri de gastronomia lor, francezii au consumat anul trecut pentru prima dată mai mulţi burgeri în stil american, decât emblematica baghetă cu unt şi jambon, relevă un studiu citat marţi de Reuters. 

Circa 1,46 miliarde de hamburgeri au fost consumaţi în Franţa anul trecut, de 14 ori mai mult decât în urmă cu zece ani, în timp ce foarte popularele baghete umplute cu felii de jambon s-au vândut în număr de "doar" 1,22 miliarde, potrivit unui studiu realizat de Gira Conseil. 

"Sandvişul cu unt şi jambon este o tradiţie franceză", a declarat directorul Gira Conseil, Bernard Boutboul. "Dar francezii sunt acum nebuni după burgeri. Îi găseşti peste tot, de la fast-food-uri la restaurantele cu stele Michelin", a adăugat el. 

Nu mai puţin de 80% din restaurantele din Franţa au cel puţin un burger în meniu, a spus Boutboul, deşi de multe ori se ţine cont de savoarea locală. 

"Burgerul este de multe ori făcut din carne de calitate foarte bună şi pâine specială. L-am transformat într-un produs foarte francez", a mai afirmat el.AGERPRES

×