x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Franța vor fi vândute populației măști de protecție din material textil, începând cu 4 mai

În Franța vor fi vândute populației măști de protecție din material textil, începând cu 4 mai

24 Apr 2020   •   15:11
În Franța vor fi vândute populației măști de protecție din material textil, începând cu 4 mai

În Franţa vor fi vândute măști de protecție din material textil, lavabile, pentru populație, începând din 4 mai. Acestea vor fi disponibile în farmacii, supermarketuri, primării și chioșcuri cu o săptămână înainte de relazarea restricțiilor, transmite EFE.

Anunţul a fost făcut de secretarul de stat pentru consum, Agnes Pannier-Runacher, care a precizat că pe 4 mai se vor face primele probe de distribuire, subliniind că nu se are în vedere o reglementare a preţurilor la aceste măşti.

Spre deosebire de măştile chirugicale similiare între ele, cele textile prezintă multe deosebiri, mai ales în ce priveşte numărul de spălări la care pot fi supuse.

Unele măști se vor vinde cu 1,5 euro și pot fi spălate de până la 30 de ori, comparativ cu altele care se vând la un preţ mai mic şi care nu suportă atâtea spălări. 

Măştile textile vor trebuis omologate, conform normelor stabilite de Administraţie, pentru a garanta nivelul de filtrare a particulelor.

Potrivit ministrului sănătăţii Olivier Véran, Franţa mizează pe măşti cu capacitate mare de filtrare, între 70-80 % a particulelor, dar pentru a căror fabricare este nevoie de mai mult timp.

Săptămâna trecută au fost disponibile peste 10 milioane de măşti din producţia naţională, dar şi din importuri, iar ritmul de aprovizionare va ajunge la peste 25 de milioane de măşti lavabile/săptămână, la sfârşitul lunii aprilie.

Ieşirea din izolare se va face progresiv în Franţa, începând din 11 mai, când se vor redeschide școlile, în cadrul unui proces care se va întinde pe parcursul a trei săptămâni.

×
Subiecte în articol: franta masti