x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: O TORNADĂ a lăsat în urmă un mort, zeci de răniţi şi multe pagube materiale

Germania: O TORNADĂ a lăsat în urmă un mort, zeci de răniţi şi multe pagube materiale

de Dragoş Tănase    |    06 Mai 2015   •   09:17
Germania: O TORNADĂ a lăsat în urmă un mort, zeci de răniţi şi multe pagube materiale
Sursa foto: antena3.ro

Cel puţin o persoană a murit, iar alte zeci au fost rănite în nordul Germaniei, o zonă afectată de furtuni violente, iar o tornadă a provocat pagube importante în oraşul Bützow, lângă Rostock, ridicând maşini până la 70 de metri de la sol şi avariind clădiri.

Tornada a smuls acoperişurile mai multor clădiri, inclusiv pe al unui spital, care a fost evacuat parţial. Primăria, o grădiniţă şi o biserică din oraş au fost, de asemenea, grav avariate. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite de obiecte luate pe sus de rafalele de vânt, care au atins până la 119 kilometri pe oră la Geilenkirchen, la nord de Aachen, potrivit BBC News online, citat de Antena 3..

La Hamburg, un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost ucis, iar partenera sa însărcinată a fost rănită de bucăţi de moloz proiectate de rafale de vânt asupra maşinii în care se aflau

Calea ferată dintre Hamburg şi Lübeck a fost blocată pe ambele sensuri de un copac, doborât de rafale de vânt. Şi în traficul rutier din zonele afectate a fost haos.

Pompierii din Hamburg au anunţat că drumuri au fost blocate de arbori scoşi din rădăcini şi crengi rupte, iar trei persoane, precum şi bărbatul ucis, erau blocate în maşini.

Furtunile au apărut în urma unei perioade extrem de calde în nordul Germaniei, iar veştile proaste continuă! Meteorologii au anunţat ploi şi descărcări electrice şi pentru joi, 7 mai.

×
Subiecte în articol: germania tornada furtuna meteo vremea