x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În noaptea de Revelion, Piaţa Roşie din Moscova va fi închisă publicului. De ce se tem autorităţile ruse

În noaptea de Revelion, Piaţa Roşie din Moscova va fi închisă publicului. De ce se tem autorităţile ruse

28 Dec 2015   •   17:08
În noaptea de Revelion, Piaţa Roşie din Moscova va fi închisă publicului. De ce se tem autorităţile ruse

Emblematica Piaţă Roşie din Moscova, loc de adunare tradiţional de Anul Nou, va fi în acest an pentru prima dată închisă publicului de Revelion, au anunţat luni autorităţile oraşului, în contextul temerilor privind posibile atentate în capitala rusă, relatează AFP.

În piaţă se adună în general zeci de mii de ruşi şi turişti care sărbătoresc trecerea în noul an în sunetul clopotelor de la Kremlin, însă în acest an poliţia va bloca intrarea în zonă, a avertizat luni şeful departamentului de securitate al oraşului, Aleksei Maiorov, citat pe site-ul primăriei.

'Ei vor explica că Piaţa Roşie este închisă din cauza unui eveniment şi că există multe alte locuri pentru a petrece un moment frumos', a precizat el.

Autorităţile au explicat această măsură fără precedent prin organizarea concertului de Anul Nou care va fi difuzat în direct pe postul public de televiziune. Numai un public restrâns va putea asista la eveniment, fiind ales în avans, în mare parte de autorităţile locale.

'Ar fi ca şi cum a-i închide Times Square din New York sau i-ai obliga pe parizieni să prezinte o autorizaţie specială pentru a se apropia de Turnul Eiffel', a comentat fostul ales Aleksandr Kliukin pe postul de radio Kommersant.

Piaţa Roşie, una din primele destinaţii turistice din Rusia, este mărginită de zidurile Kremlinului, principala reşedinţă oficială a preşedintelui rus, şi de celebrele magazine GUM. De asemenea, ea adăposteşte mausoleul lui Lenin.

Această decizie neaşteptată intervine în contextul în care măsurile de securitate au fost întărite la Moscova după prăbuşirea unui avion de linie rus în Egipt la finalul lui octombrie soldată cu 224 de morţi şi atentatele de la Paris de la 13 noiembrie. În prezent, Rusia lansează lovituri aeriene asupra poziţiilor grupării Statul Islamic din Siria.

'Nu este un secret că Moscova reprezintă o ţintă privilegiată pentru terorişti', a apreciat recent primarul din Moscova, Serghei Sobianin.

La intrarea în centrele comerciale au fost instalate recent detectoare de metale, iar agenţii de pază din parcări pot cerceta portbagajele maşinilor suspecte.

Turnul de televiziune Ostankino a fost înconjurat cu sârmă ghimpată, în zonele pietonale au fost instalate camere de supraveghere suplimentare, iar poliţia patrulează cu câini în metroul moscovit, notează AFP.AGERPRES

×
Subiecte în articol: piata rosie Moscova atentat terorist