x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe In Venezuela au fost eliberati 39 de deţinuţi politici

In Venezuela au fost eliberati 39 de deţinuţi politici

02 Iun 2018   •   08:15
In Venezuela au fost eliberati 39 de deţinuţi politici

Instanţa supremă din Venezuela a anunţat eliberarea a 39 de deţinuţi politici. Măsura a fost luată la două săptămâni după ce preşedintele Nicolas Maduro a fost reales în condiţii contestate de opoziţie şi de comunitatea internaţională.

 

Ministrul informaţiilor, Jorge Rodriguez, a declarat că mulţi dintre cei eliberaţi au fost implicaţi în violenţe, în timpul protestelor antiguvernamentale din 2017. Ei au primit undă verde de la Comisia pentru Adevăr din Adunarea Constituantă, care a preluat atribuţiile Adunării Naţionale (parlamentul), singura structură oficială dominată de opoziţie. Protestele din 2014 şi 2017 s-au soldat cu cel puţin 140 de morţi, reaminteşte DPA.

Potrivit organizaţiei neguvernamentale Forumul Penal Venezuelean, regimul de la Caracas a închis din motive politice peste 300 de persoane. Forumul susţine că 16 dintre deţinuţii eliberaţi vineri nu făceau parte din această categorie. Pe de altă parte, Reuters observă că pe lista publicată pe Facebook de preşedintele Curţii Supreme, Maikel Moreno, nu figurează şi Leopoldo Lopez, fost primar al sectorului Chaco din Caracas, unul din cei mai cunoscuţi critici ai lui Maduro. Preşedintele Adunării Naţionale, Omar Barbosa, citat de EFE, a apreciat că decizia autorităţilor este o tentativă de a legitima alegerile prezidenţiale, pe care le-a numit "frauda din 20 mai".

Delcy Rodriguez, preşedintele Adunării Constituante, a afirmat că vor mai fi eliberaţi şi alţi deţinuţi. AGERPRES

×