x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Încă o descoperire preţioasă pe fundul Atlanticului: pe un vas scufundat în primul război mondial se află lingouri de argint evaluate la 15 milioane de euro

Încă o descoperire preţioasă pe fundul Atlanticului: pe un vas scufundat în primul război mondial se află lingouri de argint evaluate la 15 milioane de euro

11 Oct 2011   •   16:03
Încă o descoperire preţioasă pe fundul Atlanticului: pe un vas scufundat în primul război mondial se află lingouri de argint evaluate la 15 milioane de euro

Odyssey Marine Exploration, o companie care se ocupa de explorari marine, a facut o noua descoperire extrem de pretioasa, la doua saptamani dupa depistarea epavei unui cargo britanic, Gairssopa, scufundat in 1941 la 300 de kilometri de coastele Irlandei si care transporta, din India catre Liverpool, lingouri de argint evaluate la 200 de milioane de euro.

De aceasta data, exploratorii americani au descoperit epava unui vas scufundat cateva zeci de ani mai devreme, mai exact pe 9 februarie 1917, la bordul caruia se aflau lingouri de argint care, la valoarea de astazi, sunt evaluate la 15 milioane de euro.

Vasul SS Mantola a fost scufundat de un submarin german, U 81, la o distanta de circa 160 de kilometri de Gairssopa, iar un purtator de cuvant de la Odyssey a anuntat ca operatiunea de scoatere la suprafata a celor doua epave va avea loc in primavara lui 2012. Conform contractului incheiat cu autoritatile britanice, Odyssey intra in posesia a 80 la suta din valoarea de piata a incarcaturilor aflate pe epavele descoperite.

×