x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Încă un atentat legat de caricaturi cu profetul Mahomed: doi morţi!

Încă un atentat legat de caricaturi cu profetul Mahomed: doi morţi!

de Dragoş Tănase    |    04 Mai 2015   •   10:51
Încă un atentat legat de caricaturi cu profetul Mahomed: doi morţi!
Sursa foto: Foto: pbs.org
Tragedia de la publicaţia franceză Charlie Hebdo din 7 ianuarie 2015, când 12 oameni au fost uciși (10 jurnaliști și 2 polițiști) și 11 au fost răniţi, a fost la un pas să se repete într-un orăşel din statul american Texas.

Doi bărbaţi înarmaţi au deschis focul în faţa unui centru cultural unde avea loc o expoziţie cu sute de benzi desenate cu profetul Mohamed, la care participau aproximativ 40 de persoane, potrivit Antena 3, care citează CNN.

Printre invitaţii care au luat cuvântul la deschiderea expoziţiei s-a aflat şi un parlamentar olandez, cunoscut după ce a propus o lege care ar fi interzis Coranul în Ţările de Jos.

"Atentatorii au venit cu un vehicul la Centrul de expoziţii Curtis Culwell, în North Garland, au coborât din maşină şi au început să tragă chiar în momentul în care caricaturi Mohamed> din clădire se încheia", a declarat Joe Harns, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Garland, o suburbie a Dallasului, citat de Antena 3.

Forţele de ordine aflate la faţa locului i-au ucis pe cei doi atacatori, dar în schimbul de focuri un agent de pază al centrului cultural a fost împuşcat în picior.

Zona a fost înconjurată imediat de trupele speciale SWAT, în timp ce poliţiştii investigau zona unde a avut loc atacul. Sediile firmelor din vecinătate, inclusiv un magazin Walmart, au fost evacuate, la fel ca participanţii la eveniment.

Expoziţia, sponsorizată de American Freedom Defense Initiative, găzduieşte "peste 350 de caricaturi cu Mahomed din întreaga lume".

×
Subiecte în articol: mahomed Charlie Hebdo atentat caricaturi texas