x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Încă un Bush vrea la Casa Albă! 'Jeb!' îşi lansează candidatura

Încă un Bush vrea la Casa Albă! 'Jeb!' îşi lansează candidatura

15 Iun 2015   •   09:53
Încă un Bush vrea la Casa Albă! 'Jeb!' îşi lansează candidatura
Sursa foto: Jeb BUSH / wikipedia.org

Fostul guvernator al statului Florida se va întâlni cu susținătorii săi la ora 19.00 GMT într-un campus al universității Miami — Dade College. El și-a început cariera politică în Florida, în calitate de guvernator în perioada 1999-2007, o experiență pe care intenționează să o fructifice pentru a se distinge de familia sa ilustră și pentru a-i convinge pe americani că merită să devină șef al statului.

Oficial, Jeb Bush, 62 de ani, explorează de șase luni posibilitatea unei candidaturi, deși acest lucru era considerat cert, în condițiile în care candidatul strânge fonduri, iar deplasările sale au devenit din ce în ce mai numeroase în state strategice pentru alegerile primare din 2016, potrivit AGERPRES.

El a menționat de asemenea statutul său de candidat și și-a făcut deja public logoul de campanie, 'Jeb!', omițând numele de familie.

'Rolul meu este acela de a fi cel mai bun candidat, de a-i convinge pe oameni că ideile îmi aparțin și că viitorul țării are nevoie de calitățile mele de lider', a declarat el sâmbătă pentru canalul NBC în Tallinn, Estonia, unde și-a încheiat turneul european care l-a condus la Berlin și Varșovia. 'Discursul s-a încheiat', a spus el.

Republicanul nu a dorit să insiste asupra președinției lui George W. Bush. Desigur, el și-a exprimat adesea admirația necondiționată pentru fratele și tatăl său, primul președinte Bush, însă el insistă: 'Jeb este diferit de George'.

Educația se află pe primul loc în campania lui, republicanul lăudându-se cu crearea unui program în Florida prin care li se oferă bonuri copiilor din familiile modeste pentru a le permite achitarea taxelor de școlarizare în școlile private.

Jeb Bush a condus până anul trecut Fundația pentru excelență în educație, unde a promovat o creștere a standardelor în învățământul american, considerat mediocru în comparație cu cel din alte țări concurente SUA.

×
Subiecte în articol: Jeb Bush candidatura bush casa alba sua