x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Încă un cutremur pe Coasta de Est a SUA

Încă un cutremur pe Coasta de Est a SUA

25 Aug 2011   •   09:20
Încă un cutremur pe Coasta de Est a SUA

La mai putin de 48 de ore dupa producerea celui mai puternic cutremur inregistrat in ultimii 67 de ani pe Coasta de Est a SUA, o replica avand magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter s-a produs joi dimineata, in zori, in aceeasi zona.

Conform BBC, Institutul American de Geofizica a anuntat ca epicentrul a fost localizat la opt kilometri sud de Mineral, in statul Virginia, replica de joi fiind resimtita la Washington si Maryland.

Dupa cutremurul de marti, viata si-a reluat cursul in capitala federala americana, metroul, autobuzele si trenurile functionand normal. Totusi, cateva scolile si cladiri departamentale sunt inca inchise pentru verificari mai amanuntite.

De asemenea, unul dintre simbolurile capitalei, Washington Monument, obeliscul inalt de 169 de metri care domina National Mall, principala artera a orasului, a fost inchis publicului. Si catedrala din oras a suferit pagube semnificative, dupa ce bucati de fresca au cazut si au fost depistate fisuri exterioare pe partea superioara a monumentului.

×
Subiecte în articol: virginia washington pagube cutremur sua