x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu devastator în Bangladesh. 80 de morţi

Incendiu devastator în Bangladesh. 80 de morţi

21 Feb 2019   •   17:21
Incendiu devastator în Bangladesh. 80 de morţi

Cel puţin 80 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit într-un imobil de locuit din oraşul vechi al capitalei Dhaka servind, de asemenea, ca depozit de produse chimice, au anunţat joi pompierii, transmite AFP.
"Până în prezent, am descoperit 80 de corpuri. Numărul morţilor ar putea creşte. Căutările continuă", a declarat şeful serviciului naţional de pompieri, Ali Ahmed.
Incendiul, izbucnit de la o butelie de gaz, s-a propagat rapid în întreaga clădire, situată în cartierul central Chawkbazar şi în care erau depozite produse chimice inflamabile, a explicat el.
Flăcările au cuprins ulterior patru imobile din vecinătate unde, de asemenea, erau depozitate produse chimice, granule de plastic şi spray-uri cu aerosoli.
"A fost o busculadă când a izbucnit incendiul. Oamenii nu puteau să fugă", a povestit Ahmed explicând că străzile cartierului sunt foarte înguste.
Un alt responsabil al serviciilor contra incendiilor a declarat că incendiul, care s-a declanşat miercuri la orele 22.40 (16.40 GMT), se află sub control, dar încă nu a fost stins complet, în pofida eforturilor a peste 200 de pompieri mobilizaţi.
"Va mai dura, pentru că nu este un incendiu obişnuit", produsele chimice extrem de combustibile accentuând caracterul său devastator, a subliniat şeful serviciului naţional de pompieri.
Cel puţin 45 de persoane au fost rănite, a declarat, pe de altă parte, un inspector de poliţie în misiune la spitalul universitar din Dhaka.
Un incendiu similar, într-un imobil unde erau depozitate produse chimice, a mai lovit oraşul Dhaka în 2010 şi a făcut 120 morţi, notează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bangladesh incendiu