x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu la bordul unui submarin rusesc: Unii membri ai echipajului au supravieţuit

Incendiu la bordul unui submarin rusesc: Unii membri ai echipajului au supravieţuit

03 Iul 2019   •   18:45
Incendiu la bordul unui submarin rusesc: Unii membri ai echipajului au supravieţuit

Unii membri ai echipajului de la bordul submarinului de cercetări rusesc de mare adâncime, care a fost devastat de un incendiu la începutul acestei săptămâni în timpul unei misiuni în Marea Barents, au reuşit să supravieţuiască, a indicat miercuri armata rusă, citată de dpa.

'14 marinari au murit, ceilalţi au supravieţuit', a indicat ministrul apărării rus Serghei Şoigu, fără precizeze numărul supravieţuitorilor şi componenţa exactă a echipajului. Cu toate acestea, expertul militar rus Konstantin Sivkov a declarat miercuri pentru Interfax că numai patru persoane au supravieţuit. 

Generalul Serghei Şoigu a făcut această declaraţie în oraşul-port Severomorsk (regiunea Murmansk/Arctica), unde submarinul destinat să studieze mediile marine şi fundul oceanelor a sosit după dezastru. Severomorsk este baza Flotei ruse a Nordului.

Incidentul s-a produs în apele teritoriale ruse în Marea Barents, a precizat ministrul.

Într-o declaraţie anterioară transmisă de mass-media de stat, ministrul apărării indicase că submarinul efectua cercetări ştiinţifice atunci când a avut loc incidentul luni.

Marinarii de la bordul acestui submarin al Flotei Nordului erau specialişti de înaltă clasă, ei studiau hidrosfera Pământului, a spus Şoigu, citat de RIA Novosti.

Cei 14 marinari, între care şapte căpitani de rangul I, dintre care doi erau eroi ai Rusiei, şi-au pierdut viaţa aparent în urma inhalării de vapori toxici emanaţi de incendiu, care a fost stins prin 'acţiunile curajoase' ale echipajului, au indicat autorităţile ruse.

Cauzele accidentului 'sunt în curs de stabilire', a mai spus ministrul.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut o anchetă aprofundată şi i-a ordonat marţi seara ministrului Şoigu să se deplaseze la Severomorsk pentru a supraveghea personal răspunsul armatei la incident.

Ministerul Apărării de la Moscova nu a dezvăluit oficial numele navei sau detalii despre membrii echipajului. Kremlinul a spus că informaţiile despre tipul aparatului de adâncime nu vor fi dezvăluite, fiind un secret de stat.

Agenţia rusă de ştiri RBC a relatat că incidentul a avut loc la bordul submarinul cu propulsie nucleară Loşarik. O altă publicaţie, Gazeta.Ru, afirmă că este vorba de submarinul nuclear AS-31.

Citând o sursă sub rezerva anonimatului, Gazeta.ru scrie că incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit.

Referitor la tipul submarinului, bisăptămănalul independent Novaia Gazeta scrie că acesta pare să fie un submarin AS-12, care nu are arme la bord şi poate ajunge la o adâncime de 6.000 de metri, echipajul său fiind constituit din 25 de persoane.

Cu câţiva ani în urmă, Pentagonul declarase că AS-12 reprezintă un dispozitiv de sabotaj care poate fi folosit pentru a distruge infrastructura subacvatică, notează Novaia Gazeta.

Incendiul ar fi putut avea drept cauză problemele la una dintre baterii, când submarinul se ridica la suprafaţă de la adâncime, conform unor surse anonime din cadrul Ministerului rus al Apărării, citate de ediţia rusă a publicaţiei Forbes. Bateria, despre care se spune că ar fi cauza accidentului, alimentează cu energie dispozitivul de mare adâncime.

Accidentul s-a produs la 1 iulie în timpul unor cercetări ale reliefului subacvatic pentru depistarea unor mijloace tehnice speciale în Marea Barents, la solicitarea Forţelor navale ruse, conform Forbes.

În acelaşi timp, ministrul apărării afirmase că la bordul submarinului a fost prezentă şi o persoană civilă, care a supravieţuit incidentului. Potrivit Forbes, aceasta ar putea sugera că echipajul testa noi echipamente.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia