x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu la o grădină zoologică din Marea Britanie

Incendiu la o grădină zoologică din Marea Britanie

15 Dec 2018   •   18:00
Incendiu la o grădină zoologică din Marea Britanie

Reprezentanţii unei grădini zoologice din nordul Angliei au anunţat că toţi vizitatorii au fost evacuaţi sâmbătă după ce un incendiu a izbucnit în secţiunea "Pădurea Musonică", cel mai mare spaţiu acoperit cu profil zoologic din Marea Britanie, informează Reuters.
Mai multe fotografii publicate pe reţelele de socializare arată flăcări şi coloane de fum care au cuprins Chester Zoo. Reprezentanţii săi au anunţat că grădina zoologică a fost închisă.
"Vizitatorii au fost evacuaţi şi invitaţi să părăsească grădina zoologică, în timp ce echipele noastre acţionează pentru a controla situaţia. Echipele de angajaţi care îngrijesc animalele încearcă la această oră să mute animalele la o distanţă sigură faţă de incendiu", au anunţat reprezentanţii Chester Zoo într-un mesaj publicat pe Twitter.
Chester Zoo găzduieşte 21.000 de animale pe o suprafaţă de 50 de hectare şi, potrivit site-ului său, atrage în fiecare an peste 1,9 milioane de vizitatori.
În secţiunea sa subtropicală "Monsoon Forest" ("Pădurea Musonică"), construită cu un buget de 40 de milioane de lire sterline (50,3 milioane de dolari), trăiesc mai multe exemplare de urangutani de Sumatra, macaci, şerpi şi crocodili.
În decembrie 2017, un incendiu puternic care a izbucnit la Grădina Zoologică din Londra a provocat moartea unui porc-furnicar şi a patru exemplare de suricate. Au fost distruse cu acea ocazie şi un magazin şi o cafenea.

Agerpres

×
Subiecte în articol: gradina zoologica