x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu Notre-Dame: Reconstruirea din lemn a structurii, ''probabil, soluţia potrivită'' (arhitect)

Incendiu Notre-Dame: Reconstruirea din lemn a structurii, ''probabil, soluţia potrivită'' (arhitect)

23 Mai 2019   •   17:34
Incendiu Notre-Dame: Reconstruirea din lemn a structurii, ''probabil, soluţia potrivită'' (arhitect)

Lemnul este "probabil, soluţia potrivită" pentru reconstrucţia structurii catedralei Notre-Dame din Paris, a susţinut joi, în cadrul unei audieri publice, un arhitect specializat în monumente istorice, însărcinat cu restaurarea clădirii, relatează AFP. 

"Utilizarea lemnului este probabil soluţia potrivită. În special datorită flexibilităţii sale. Iar găsirea lemnului nu este o problemă. A priori totul sugerează că putem reconstrui cadrul de lemn", a insistat Pascal Prunet care s-a declarat încântat că s-a putut păstra "o cunoaştere perfectă " a structurii din Evului Mediu, care a ars la 15 aprilie. 

Alţi arhitecţi au obiectat faţă de reconstrucţia structurii cu ajutorul lemnului pe motiv că aceasta ar necesita prea mult timp, că lemnul de stejar ar fi greu de găsit sau că ar fi uscat, dar şi că această alegere ar contribui la distrugerea pădurilor. Oţelul sau betonul ar fi mai practice, au argumentat aceştia. 

Prunet, care lucrează în echipa arhitectului şef Philippe Villeneuve şi a participat ca reprezentant la audienţa organizată la Senat, a subliniat câteva probleme urgente ce trebuie abordate, cum ar fi aceea a "pietrelor afectate de incendiu, şocuri şi apă" şi care ar data din anul 1170. Există un "fenomen de întărire a rocilor - o creştere uneori considerabilă a greutăţii" şi o ''transformare a epidermei pietrelor'', a explicat specialistul. 

''Trebuie găsite pietre în cantităţi destul de mari'', iar ''căutarea pietrelor de substituţie trebuie grăbită'', a spus el sugerând "redeschiderea carierelor de piatră din bazinul parizian, cel mai apropiat fiind cel mai bun". 

O ''altă provocare, destul de complicată", se referă la sprijinirea arcelor butante care au în medie 15 metri şi se află la o distanţă medie de 50 de centimetri. "Cel mai mic dezechilibru al boltei poate antrena căderea lor'', a indicat arhitectul. 

În privinţa vitraliilor înalte, el a salutat faptul că "majoritatea nu sunt degradate", însă a menţionat că ''va fi necesară restaurarea acestora". 

O altă dificultate o reprezintă particulele de plumb, foarte inflamabile, un pericol pentru sănătatea muncitorilor. "Degradarea plumbului în incendiu ar fi putut contribuit chiar la dezvoltarea focului în sine", a subliniat specialistul. 

"Este o chestiune de săptămâni sau chiar de luni până la încheierea fazei de consolidare". Doar atunci se va putea ''intra în faza de diagnostic şi de a urca pe bolte'', a precizat Pascal Prunet.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu notre-dame reconstructie