x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incidente rasiale în Statele Unite

Incidente rasiale în Statele Unite

29 Mai 2020   •   09:30
Incidente rasiale în Statele Unite
Sursa foto: Hepta

Oraşul Minneapolis, din nordul SUA, a fost, miercuri seara, pentru a doua zi consecutiv, scena unor proteste violente, după moartea unui bărbat de culoare, ucis de poliţie, în timpul arestării sale, informează Reuters.

 

Manifestanţii au incendiat un magazin de piese auto şi au vandalizat un supermarket, amândouă situate în apropierea secţiei de poliţie unde lucrau înainte de a fi concediaţi, marţi, ofiţerii acuzaţi de uciderea lui George Floyd. Poliţiştii au lansat gaze lacrimogene şi au format un scut pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în comisariat. Unii manifestanţi au aruncat în ofiţeri cu pietre, sticle şi alte obiecte. Marţi seara, geamurile unei alte secţii de poliţie fuseseră sparte de manifestanţi, iar poliţia a răspuns cu gaz lacrimogen şi gloanţe de cauciuc. Familia lui George Floyd, în vârstă de 46 de ani, decedat în urma unei arestări brutale a cărei înregistrare video a devenit virală, a cerut miercuri ca poliţiştii implicaţi să fie inculpaţi pentru omucidere.

 

Un video filmat luni de o trecătoare arată cum un polițist îl ţine la sol pe Floyd timp de mai multe minute, cu un genunchi pe gâtul bărbatului, care se plânge că nu mai poate respira.


 


 

×
Subiecte în articol: incidente rasiale sua Minneapolis