x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe INCREDIBIL! Concediat pentru că a salvat viaţa unei femei

INCREDIBIL! Concediat pentru că a salvat viaţa unei femei

20 Oct 2013   •   19:14
INCREDIBIL! Concediat pentru că a salvat viaţa unei femei

Un angajat al lanţului de magazine Wal-Mart spune că a fost concediat pentru că a reacţionat în momentul în care a văzut că o femeie era atacată în parcarea magazinului.

Kristofer Oswald, angajat Wal-Mart la depozitul de mâncare pentru animale, se afla în parcarea din faţa magazinului, în pauză de masă, undeva după miezul nopţii, când a auzit strigătele de ajutor ale unei femei.
Iniţial a crezut că este vorba de o ceartă conjugală, dar când s-a apropiat, a sesizat că femeia se afla realmente în pericol. Când l-a remarcat atacatorul s-a îndreptat asupra lui, spunându-i că avea să-l omoare. După o scurtă luptă, Oswald a reuşit să-l imobilizeze pe agresor, moment în care din parcare au intervenit pentru salvarea acestuia alţi doi bărbaţi. Încăierarea s-a opritdoar atunci când a intervenit poliţia.

Totuşi, după această faptă eroică, Oswald a primit din partea conducerii Wal-Mart o scrisoare prin care era anunţat că a fost concediat pentru că nu a respectat regulile de ordine interioară privind pauza de masă!
Compania i-a oferit reangajarea după ce cazul său a stârnit rumoare în opinia publică, dar Oswald spune că nu este sigur că va accepta, măsura luată în primă instanţă fiind una care i-a micşorat încrederea că ar putea să-şi creeze o carieră la acest loc de muncă.


×